Mă credeți că n-am mai auzit nimic de Vali Velcea de mult, mult timp? În 2009 a fost numit de Marian Iancu antrenor interimar la Poli Timișoara. Practic, a stat pe banca tehnică la finala Cupei României, desfășurată pe 13 iunie în anul respectiv, pe stadionul vechi din Târgu-Jiu. Timișoara terminase campionatul pe locul secund, astfel că urma să participe în preliminariile Champions League.
Cu aproape 11 ani în urmă am văzut la tv primul derby al sezonului 2009-2010 din Liga 1. Locul 4 din ediția trecută, CFR Cluj, respectiv a șasea clasată, Steaua (acum FCSB), se întâlneau pe stadionul Ghencea. Era 9 august 2009. Pe atunci aveam 15 ani și încă eram în vacanța de vară, ultima în calitate de elev de gimnaziu, pentru că urma să încep clasa a noua la liceu.
Vi-l mai amintiți pe Yssouf Kone? Acum 10 ani era unul dintre cei mai îndrăgiți jucători ai CFR-ului. Golurile magnifice din Champions League și din Liga 1 l-au adus cândva în atenția marilor cluburi. Tottenham, Celtic și chiar Chelsea, în poarta căreia a marcat pe Stamford Bridge, s-au bătut pentru semnătura sa.
A fost campion al României cu CFR Cluj și FCSB. A învins-o de unul singur pe FC Basel în play-off-ul Champions League. A deschis scorul într-un meci cu Manchester United și puțin a lipsit ca CFR să scoată măcar un egal cu ”Diavolii” conduși încă de Maestrul Sir Alex Ferguson.
Mi-am amintit de o carte pe care am citit-o acum trei ani. A fost scrisă de George Mihalache, care a lucrat ani buni la Teatru Național ”Constantin Tănase”. Lucrarea se numea ”Antrenorul e de vină” și în ea am descoperit povești uimitoare din viața unor tehnicieni precum Helenio Herrera, Titi Teașcă sau Ștefan Covaci. Toți au trecut prin nenumărate încercări pe banca tehnică, iar scopul poveștilor culese de Mihalache era unul singur. Acela de a dovedi că insuccesele unei echipe pot fi influențate de mai mulți factori, nu doar de antrenor.
