Dacă aș spune că există o legătură între colecționarea cartonașelor cu fotbaliști și experiența neplăcută de a fi invitat să părăsesc un stadion probabil nu aș fi crezut. Prima e o pasiune care dăinuie de zeci de ani în rândul tinerilor, în timp ce a doua este de obicei o consecință a unui comportament inadecvat la un spectacol sportiv. Și totuși, există o legătură în povestea mea, care începe undeva în primăvara anului 2010, nu mai știu dacă în martie sau aprilie, dar în mod sigur în ultimele luni petrecute în Râmnicu Vâlcea, unde am locuit doi ani.
Eram elev în clasa a noua și cu toate că mergeam cu plăcere la fiecare curs, istoria pot spune că îmi plăcea cel mai mult, eram de multe ori cu gândul spre alte locuri, cum ar fi Africa de Sud. Desigur că nu am ajuns nici până astăzi pe tărâmul despre care se spune că are cele mai mari rezerve de diamante de pe Pământ, dar mi-am permis să călătoresc până acolo măcar în profunzimea minții mele. Și cum puteam să o fac mai bine decât cu ajutorul fotbalului. În acel an, Africa de Sud era gazda turneului final al Campionatului Mondial.
LISANDRO DIN CLASA MEA ȘI LISANDRO DE LA OLYMPIQUE LYON
Într-o zi, după terminarea orelor de la liceu, am mers împreună cu un coleg la un chioșc din centru. Da, erau destul de multe chioșcuri acum 11 ani. El și-a cumpărat un pachet de cartonașe cu jucători care urmau să evolueze la Cupa Mondială. Un pachet costa 2 lei și avea dacă îmi amintesc eu bine cinci cartonașe. Cartonașele se mai puteau găsi, dacă aveai noroc, în ambalajele cornurilor cu ciocolată. Și sincer, era o bucurie pentru mine când eram și mai mic dacă găseam o surpriză într-un ambalaj. Fie că era o mașinuță, un avion, un roboțel sau orice altă jucărie. Revenind la cartonașe, am ales atunci un pachet cu jucători din Champions League, care costa doar un leu. Cu timpul, mai exact după câteva zile sau chiar săptămâni, am început să-mi cumpăr aproape zilnic pachetul cu jucătorii care ar putea scrie istorie la cea dea 19-a ediție a competiției supreme din fotbal. Acel coleg era poreclit Lisandro de profesorul care ne preda istoria și latina. O poreclă care m-a determinat să descopăr povestea lui Lisandro Lopez, un fotbalist argentinian legitimat la Olympique Lyon, unde era o adevărată armă letală atunci când avea mingea la picior. Numai în Ligue 1 marcase 59 de goluri în perioada petrecută la formația franceză.
FIUL UNUI MARE ZIARIST VÂLCEAN
Dorința de a avea un album complet cu jucătorii de la Mondial a fost împărtășită ulterior de Tudor, un alt coleg din liceu, fiu al unui mare jurnalist vâlcean, este vorba de Tudor Iosifaru. Se poate spune că devenisem cei trei mușchetari, numai că săbiile noastre erau doar niște cartonașe, pe care le vânam (la sensul figurat evident) la toate chioșcurile care ne ieșeau în cale. Vânzătorii se obișnuiseră deja cu noi, mai ales primul, un om în vârstă, la care am mers cu Lisandro când m-am molipsit de această pasiune.
10 PACHETE PENTRU CARTONAȘUL CU RONALDO
Când am strâns deja destul de multe cartonașe în albume, am trecut la o altă strategie. Frecventam deseori Parcul Zăvoi, aflat destul de aproape de centrele comerciale din centrul orașului, și ne așezam pe o bancă. Ne întrebam unii pe alții dacă avem dubluri, pentru a face schimb de cartonașe și a le putea lipi în spațiile corespunzătoare din album rămase goale. Messi e cel mai valoros jucător pe care l-am colecționat. A mai fost conaționalul argentinianului, Javier Zanetti, uruguayanul Diego Perez, sud-africanul Benny McCarthy, francezii Thierry Henry și Hugo Lloris, algerianul Hameur Bouzza, americanul Clint Dempsey, câțiva jucători din naționalele Slovaciei, Coreii de Nord, Noii Zeelande (nu mai rețin toate numele, deoarece albumul e strâns undeva prin casă, dar cu siguranță voi veni cu o completare la un moment dat după ce îl găsesc).
Într-o zi, Tudor a dat lovitura. L-a găsit pe Cristiano Ronaldo într-un pachet. Un cartonaș valoros, ținând cont că portughezul câștigase Balonul de Aur în urmă cu un an și Liga Campionilor în urmă cu doi. Era firesc să nu renunțe așa de ușor la un asemenea cartonaș. Ne-a propus să-i dăm 10 pachete la schimb, ori eu, ori Lisandro, pentru a-l primi. Nu a făcut-o niciunul dintre noi. Poate atunci mi-aș fi dorit acel cartonaș, dar acum, privind în urmă, cred că bucuria de a nimeri un asemenea cartonaș are o valoare inestimabilă, una mai mare decât cartonașul însuși. Și mă bucur pentru Tudor că a avut șansa să și-l adauge în album. Eu nu mă plâng. Îi am pe jucătorii menționați mai sus. Aș mai adăuga faptul că albumul avea și o secțiune cu stadioanele unde urmau să se joace meciurile de la Mondial. Am lipit câteva cartonașe acolo. Erau fascinante stadioanele colorate precum speciile de animale care populează continentul african. Mai trebuie spus că la fiecare echipă era un loc unde se lipea emblema federației de fotbal din care făcea parte.
DAȚI AFARĂ PE NEDREPT DE PE STADIONUL DIN ZĂVOI
Cum am ajuns să fiu poftit afară de pe stadion? Eram dator cu acest capitol. Ei bine, de vreo două, dacă nu trei ori, eu, Tudor și Lisandro am intrat pe stadionul aflat într-unul dintre capetele Parcului Zăvoi. Acolo a jucat fosta echipă Chimia Râmnicu Vâlcea, câștigătoare a Cupei României la începutul anilor 70. Atunci, în 2010, era casa echipei CSM Râmnicu Vâlcea, aflată în Liga a doua, unde a jucat până spre finalul anului 2016, când s-a retras din campionat din cauza problemelor financiare. Ne-am urcat la tribuna întâi, unde am continuat să ne îmbunătățim colecțiile personale de cartonașe. De fiecare dată când am mers acolo, vremea era foarte plăcută. Râd și acum când îmi amintesc cum purtam o geacă neagră, din piele, de care pur și simplu nu mă puteam despărți, la început de iunie. Degeaba încercau colegii să-mi spună că e cald, că negrul în special atrage căldura, eu nu și nu.
Și cum lucrurile bune nu durează întotdeauna atât de mult pe cât ne-am dori cu toții, într-o zi, două doamne de la personalul de curățenie al stadionului ne-au certat puțin, ne-au spus că nu avem voie pe stadion și, evident, ne-au poftit să părăsim locația. Nici eu, nici colegii mei, nu am înțeles atitudinea acelor doamne, în fond nu stricasem nimic, nu deranjasem pe nimeni, plus că poarta principală era lăsată deschisă, nu avea pază, nu avea nimic și noi nu am făcut decât să ne plimbăm și să lipim cartonașe cu fotbaliști în albumul realizat de Panini cu ocazia Cupei Mondiale.
ORICE POVESTE ARE ȘI UN FINAL
Acelea au fost cam ultimele aventuri ale mele alături de Tudor și Lisandro. Curând am terminat clasa a noua. Pe Tudor l-am mai văzut de câteva ori în vacanță, o vacanță în care am urmărit zi de zi, de la orele 14:30, 17:00 și 21:00 meciurile de la Mondial și îmi notam rezultatele într-o agendă, apoi m-am mutat la Cluj, unde locuiesc și în prezent. Patru ani mai târziu, când l-am revăzut pe Tudor cu ocazia unei scurte excursii la Vâlcea, avea să-mi spună că jucătorul pe care l-a apreciat în mod special a fost Gennaro Gattuso, dublu câștigător al Ligii Campionilor cu AC Milan. În schimb, Lisandro era un mare fan al echipei belgiene FC Brugge (Club Brugge în prezent), câștigătoare a 18 titluri pe plan intern și finalistă a Cupei Campionilor, respectiv a Cupei UEFA.
Aceasta a fost povestea mea de astăzi, sper că v-a plăcut și că v-a făcut să retrăiți primii ani ai adolescenței și bucuriile neprețuite de atunci.
*Materialul a mai fost publicat pe site-ul Fotbal pe Afiș în 2021.
No Comments