Legende

Povestea lui Rocky Marciano. Campionul neînvins în ring, dar cu un destin tragic

A ajuns sus, a fost iubit de milioane de oameni, atât de tenace încât puțini se încumetau să-l înfrunte. Soarta i-a fost, însă, potrivnică la scurt timp după ce și-a agățat mănușile în cui.

Povestea lui Rocky Marciano (pe numele său real, Rocco Marchegiano) începe în 1946, an în care cel care avea să devină unul dintre cei mai mari pugiliști pe care i-a cunoscut vreodată ringul își încheiase stagiul militar. Cu acest prilej, s-a întors în Brockton, orașul său natal. Încă din perioada petrecută în armată, Rocky a cochetat cu ”nobila artă”, iar acum era mai hotărât ca oricând să-și desăvârșească talentul cu care a fost înzestrat.

A început la amatori, sub îndrumarea unchiului său, iar mai târziu s-a îndreptat către un antrenor profesionist. Pentru că nu avea o tehnică prea bună și se confrunta și cu unele probleme de greutate, niciunul dintre antrenorii pe care i-a întâlnit nu au fost dispuși să-i acorde o șansă, marea majoritate recomandându-i să se retragă din box. Dar Rocky avea doar 24 ani și nu putea să renunțe atât de ușor. În 1947 s-a reîntâlnit cu Allie Colombo, un vechi prieten cu care se cunoștea încă din copilărie. Cu ajutorul lui Colombo, Marciano își va începe, în sfârșit, ascensiunea pe scena boxului profesionist.

MARCHEGIANO DEVINE MARCIANO

Un prim pas a fost schimbarea numelui, Rocco Marchegiano (Rocky era italian la origine) devenind Rocky Marciano, un nume mai comercial și care să aibă un impact mai puternic asupra publicului. Au urmat câteva săptămâni bune de antrenamente în zonele forestiere, unde Rocky și Colombo vor străbate trasee lungi și primejdioase cu scopul creșterii rezistenței fizice.

Ulterior, cei doi amici călătoresc la New York, unde Allie Colombo îl va prezenta pe Rocky lui Al. Weill, un important manager prin mâna căruia trecuseră multe nume grele de-a lungul anilor. Aici, dinamita din Brockton îl va cunoaște pe marele Charlie Goldman, unul dintre cei mai buni și experimentați antrenori de box la acea vreme. Goldman a constatat la rândul său lipsa de tehnică a lui Rocky, însă a fost impresionat de forța cu care acesta lovea sacul de nisip. Fără să stea mult pe gânduri, atât Al. Weill, cât și Charlie Goldman au luat hotărârea de a-l primi pe Marciano în echipa lor.

Rocky-Marciano-1

Marciano, în timpul unui antrenament/ Foto: boxingnewsonline.net

DEBUTUL LA PROFESIONIȘTI

Rocky a debutat oficial în boxul profesionist la data de 17 martie 1947, în compania lui Lee Epperson, adversar pe care Marciano îl va învinge prin KO în repriza a treia. Până la sfârșitul anului 1949, tânărul pugilist va strânge 25 victorii în palmares, dintre care 23 prin KO. Dar în ziua de 30 decembrie 1949, pe impunătoarea arenă Madison Square Garden din New York, Rocky va trăi unul din cele mai mari șocuri ale carierei.

Adversarul său, Carmine Vingo, se izbește puternic cu capul de podea după o lovitură năprasnică pe care Marciano i-a administrat-o în cea de-a șasea repriză. Vingo este transportat de urgență la spital, iar pronosticurile medicilor nu sunt deloc optimiste. Rocky a devenit atât de agitat, încât s-a deplasat imediat spre spitalul unde oponentul său este internat, pentru a se asigura că acesta este bine. În cele din urmă, Vingo va fi salvat, însă nu va mai boxa niciodată. Rocky i-a oferit bani cu care să-și poată deschide o mică afacere, dar în scurt timp, Vingo începe să dea semne de alienație mintală, petrecându-și restul zilelor într-un ospiciu.

Anul 1950 avea să-i aducă lui Rocky primul adversar de calibru, Roland La Starza. Deși La Starza era văzut ca favorit, Rocky s-a impus printr-o decizie la puncte, prilej cu care a obținut și primul mare succes din cariera sa. Tot în același an, Marciano a suferit cea mai gravă accidentare din ring. Se întâmpla pe 18 septembrie 1950, în compania puțin cunoscutului Johnny Shkor. Cu toate că Rocky l-a dominat categoric în toate cele 6 runde cât a durat disputa, Shkor nu a putut accepta atât de ușor înfrângerea. La un moment dat, l-a izbit puternic cu capul pe Marciano, provocându-i o rană gravă în zona arcadei stângi. Aceasta nu i s-a vindecat niciodată complet și îi va crea probleme lui Rocky până la retragerea din box.

ROCKY ÎȘI ÎNFRUNTĂ IDOLUL COPILĂRIEI

Pe 26 octombrie 1951, Rocky Marciano dă piept cu marele Joe Louis, idolul copilăriei sale. Cândva, unul din cei mai străluciți pugiliști ai Americii, Louis număra acum 37 ani și își agățase mănușile în cui, dar datoriile acumulate pe parcurs l-au constrâns să revină în ring. Rocky nu dorea să-și înfrunte eroul, însă managerul său, Al. Weill, i-a spus: ”Nu ai altă cale, copile! Știu că te leagă multe de ”bătrânul Joe”, dar acesta-i boxul, trebuie să fii mereu gata să te bați și cu fratele tău și să-l dobori. Vremea ”bombardierului negru” a trecut, acum e vremea ta!”.

Prin urmare, Rocky a dat piept cu veteranul Joe. Louis încă nu-și pierduse complet tenacitatea și l-a ținut în șah pe Marciano timp de 8 reprize, însă tinerețea și forța lui Rocky aveau să-și spună, în cele din urmă, cuvântul. Rocky l-a învins pe Louis prin KO. La finalul partidei, i-a trimis un mesaj scurt, în care i-a transmis ”Îmi pare rău”. După acest succes, elevul lui Charlie Goldman a obținut și cea mai mare bursă din carieră, 50.000 dolari, o sumă impresionantă la vremea respectivă.

LUPTA CU JOE WALCOTT

Ultimele 7 meciuri din carieră aveau să fie și cele mai dificile pentru Rocky Marciano de când a făcut primii pași în ring, dând piept cu cei mai puternici adversari de care dispunea boxul american la acea vreme. Cu alte cuvinte, pe 23 septembrie 1952, Rocky își măsoară forțele cu Jersey Joe Walcott, un alt greu pe care pugilistul de origine italiană l-a stimat în aceeași măsură precum o făcuse și în cazul lui Joe Louis.

Walcott avea acum 38 ani, dar încă nu-și pierduse reflexele de altădată și era mai optimist ca oricând că va reuși să-l trimită la podea pe Marciano, lucru nereușit încă de nimeni până în acel moment. În altă ordine de idei, relația dintre Rocky și managerul său devenea din ce în ce mai tensionată. Al. Weill căuta să profite de pe urma lui Rocky și nu îi permitea tatălui său să-l viziteze în cantonament. La fel a făcut și cu soția lui Marciano, Barbara. Weill încerca să țină la distanță toate persoanele la care ținea Rocky, pentru a-i elimina orice latură umană și pentru a-și putea atinge mai ușor scopurile.

Joe Walcott domină cea mai mare parte a întâlnirii, reușind chiar să atingă punctul vulnerabil al lui Rocky (arcada stângă) în cea de-a 11 rundă. Dacă meciul s-ar fi decis la puncte, Walcott avea câștig de cauză. Dar Rocky nu putea da înapoi, cu toate că rănile suferite erau destul de grave. Lupta pentru centura mondială la categoria grea, un vis la care n-ar fi renunțat sub nici o formă și, totodată, se gândea la toți simpatizanții care pariaseră pe victoria sa, la faptul că i-ar putea ruina în cazul unui eșec. La polul opus, Walcott nu trebuia decât să aștepte ultimul gong pentru a-și apăra titlul, dar în repriza a 13-a va face un pas greșit.

Walcott dorea o victorie prin KO și era hotărât să-i dea lovitura de grație oponentului său. Rocky profită de momentul în care adversarul său lasă garda jos și îl surprinde cu un croșeu de stânga în bărbie, apoi o dreaptă în zona maxilarului și Walcott este trimis la podea. Cele 10 secunde numărate de arbitru vor consemna unul din cele mai importante succese din cariera lui Marciano, victorie în urma căreia va deveni campion mondial la categoria grea. La sfârșitul lui 1952, Rocky se afla la apogeul carierei. Walcott nu s-a putut împăca cu această înfrângere, iar pe 15 mai 1953, în orașul Chicago, Joe caută revanșa în fața lui Rockey.  Norocul nu va fi, însă, de partea lui Walcott și Rocky își va face KO adversarul încă din prima rundă. La 39 ani și după a doua înfrângere suferită în fața lui Marciano, Jersey Joe Walcott ia decizia de a se retrage definitiv din box.

MARCIANO INTRĂ PENTRU ULTIMA OARĂ ÎN RING

Până în 1955, anul retragerii din box, Rocky Marciano va mai susține încă trei meciuri, cu Roland La Starza (adversar cu care s-a mai întâlnit și pe 24 martie 1950) și de două ori cu Ezzard Charles. Toate confruntările vor fi câștigate de Rocky, două prin KO, iar una la puncte (este vorba de prima luptă cu Ezzard Charles, disputată la 17 iunie 1954, pe stadionul Yankee din New York, unde Marciano va suferi o gravă fractură la piramida nazală). După ce va trece și de britanicul Don Cockell (victorie prin KO), în luna mai a anului 1955, pentru Rocky urmează cea mai mare provocare a carierei: o confruntare cu Archie Moore.

La 38 ani, Moore avea un palmares remarcabil: 150 victorii (111 prin KO), 15 remize și doar 22 înfrângeri. Cu toate că Archie l-a dominat pe Rocky în primele 6 runde, reușind chiar să-l trimită la podea, Marciano își revine și loviturile sale puternice îi vor asigura un nou succes răsunător, ultimul din cariera sa pugilistică. La finalul partidei, pe când fanii săi îl așteptau pentru a sărbători și după ce și-a apărat pentru a 7-a oară centura mondială la categoria grea, Rocky Marciano se hotărăște să părăsească definitiv lumea ringului, după o carieră care a durat nu mai puțin de 8 ani.

Ar fi putut continua, dar la 32 ani, Rocky avea satisfacția de a fi boxat cu cei mai puternici pugiliști ai vremii (Joe Louis, Jersey Joe Walcott, Roland La Starza, Ezzard Charles, Archie Moore). A câștigat 49 de meciuri din tot atâtea disputate, dar a făcut și nenumărate sacrificii pentru a putea atinge cele mai înalte culmi ale succesului. În anii săi de glorie a petrecut foarte puțin timp cu familia sa, iar presiunea venită din partea managerului său, Al. Weill, a publicului, cantonamentele desfășurate în zonele izolate și accidentările suferite în ring aveau să-l marcheze pentru tot restul vieții sale.

UN DESTIN TRAGIC

În seara zilei de 31 august 1969, cu o zi înainte de a împlini 46 ani și pe un ger cumplit, Rocky Marciano suferă un grav accident aviatic pe când se îndrepta către orașul natal, unde ar fi trebuit să sărbătorească alături de familie. Timpul nefavorabil și-a spus cuvântul asupra aparatului de zbor, iar cel care nu cunoscuse eșecul în fața marilor legende ale ”nobilei arte”, va pierde în fața celui mai crunt adversar din câți întâlnise până atunci: viața. Și astfel, unul din cei mai talentați pugiliști din istoria boxului ieșea din scenă înainte de vreme.

5fd9ebee6a6157b073271d4561f9f42a--private-plane-des-moines-iowa

O rămășiță a avionului prăbușit, în care și-a pierdut viața Rocky/ Foto: pinterest.com

Celebra serie ”Rocky”, care l-a avut ca și actor principal pe Sylvester Stallone și care s-a desfășurat pe parcursul a patru decenii, ultimul film fiind difuzat în 2015, a fost inspirată din povestea lui Marciano.

”A fost o mină de aur pentru toți cei ce roiau în jurul său. Chiar și el avea un apetit nesățios pentru bani, poate și din cauza copilăriei umbrite de privațiuni, a panicii permanente cauzate de nesiguranța zilei de mâine. Iar când a câștigat bani din belșug – dar cu ce preț! – Rocky și-a pierdut capul, devenind copilul naiv și temător care seara își ascunde comoara – o micuță ciocolată – ca să nu i-o fure cineva peste noapte! Vai, sărmane Rocky! Unde-ți sînt zilele de glorie, cînd pumnii tăi năprasnici doborau totul în cale?! Unde sînt victoriile tale plătite cu prețul sîngelui? Unde sînt toate, acum?! Doar în amintire… Și totuși, ai fost cel mai îndrăzneț, cel mai temerar! Dar norocul nu te-a ajutat! Păcat de tine, Rocky!” (Păcat de tine, Rocky !, George Mihalache, Editura ”Steaua Dunării”, Deva, 1992)

Previous Post Next Post

1 Comment

  • Reply Razvan august 15, 2018 at 8:13 am

    Ati facut rezumatul cartii, atat. Am citit-o si nu aveti nici o alta sursa, doar cartea lui Mihalache. Vreo wikipedia macar sa fi incercat…

  • Leave a Reply