Editoriale

73 de ani pentru Nea Rică ”Tamango” Răducanu. Episoade savuroase din cariera portarului învins de Pele

Nu l-am văzut niciodată la față, dar i-am luat odată un interviu prin telefon. Ideea mi-a venit în ianuarie 2017, după ce am citit cartea Supercampionii Clujului. Apărea într-unul dintre cele două volume, în stilul său caracteristic.

În timpul unui turneu al naționalei în Africa, sub comanda lui Cornel Drăgușin (să ne trăiască, are 93 ani), Dan Anca (fost căpitan al Universității Cluj) își amintea cum Nea Rică l-a copiat pe un coleg în realizarea unei scrisori. Și nu și-a dat seama din prima că a făcut o greșeală în scrisoarea trimisă mamei sale. Rică a spus că e în cameră cu Dan Anca, celălalt coleg și cu Rică. 🙂

Și atunci, mi-am zis să mai sap un pic în trecutul celui care a luat un gol de la legendarul Pele. Cum să fac rost de număr? Mă tot gândeam eu. Apoi mi-am amintit de George Stanca (care ne-a părăsit pe 4 februarie, anul acesta). Era un rapidist înfocat și sută la sută avea numărul. L-am sunat, la vreo șase luni după interviul făcut în mai 2016, într-o cafenea din Piața Victoriei. Mi-a zis să-l resun în cinci minute. Nu a mai fost nevoie și, în timp ce formam numărul, am primit mesaj cu numărul lui Rică.

Când a răspuns ”Tamango”, mi-a spus că nu vrea să mai dea interviuri, că nu are ce să mai spună. Și totuși, după ce am insistat puțin, mi-a spus să-l sun într-o dimineață. Și asta am făcut, într-o zi de joi dacă bine îmi amintesc.

Și am vorbit aproape jumătate de oră. Mi-am luat notițe pe tot ce am găsit. Foi rupte din caiete, ziare, reviste, nici eu nu mai știu. Spunea că a început fotbalul ca extremă dreaptă, dar Nea Sandu Frățilă l-a băgat la un moment dat în poartă. A mai practicat și box, handbal sau rugby.

Povestea a continuat cu ascensiunea și decăderea Rapidului, cum l-a convins Mircea Sandu să vină la Sportul, titlul ratat cu Sportul după o înfrângere 1-2 cu Steaua (despre care s-a spus că a fost un aranjament), dar și transferul în Ghencea.

Am ajuns și la Capitolul Mexico 70, cu diurna de 2 dolari pe zi. ”Dacă voiai să mergi la gagici, costa 10 dolari”, partea asta nu am mai dat-o în interviul publicat în ZIUA de CLUJ. A stat pe tușă la meciurile cu Anglia (0-1) și Cehoslovacia (2-1), pentru că s-a dat lovit. Până la urmă, Angelo Niculescu l-a prins cu mâța-n sac și l-a pedepsit. Și totuși, a primit o șansă nesperată cu Brazilia. La 2-0 (goluri Pele și Jairzinho), selecționerul de atunci al României a luat decizia de a-l scoate pe regretatul Stere Adamache din poartă.

”Cred că m-a băgat mai mult de frică”, îmi spunea Nea Rică. A urmat golul de 1-2 al lui Dumitrache, o execuție care a uimit zecile de mii de spectatori de la Guadalajara. Pele a intrat iar în scenă și i-a lăsat un suvenir lui Răducanu. Câți români se pot lăuda că au luat gol de la Pele? Mie îmi vin doar doi în minte, Adamache și Răducanu. Scorul final din meciul cu Selecao avea să fie 2-3, după golul cu capul reușit de Emeric Dembrovschi.

Mai e o întâmplare foarte amuzantă și în cartea lui Angelo Niculescu, ”Corabia cu 11 pasageri”. Răducanu nu-și găsea pașaportul într-un turneu sud-american și toți colegii săi au intrat în panică. ”Tăiați-mă, spânzurați-mă, dar pașaport nu pot să mă fac!”. Așa a relatat chiar selecționerul României din acea perioadă. Și pașaportul era pus între cămăși, într-o valiză. ”Ne făceam multe poante între noi”, a fost replica lui Rică atunci când i-am amintit de acest episod.

Ce-ar fi fotbalul nostru fără Rică? Probabil cum sunt micii fără muștar.

Previous Post Next Post

No Comments

Leave a Reply