SPECIAL | Povestea unui rapidist stabilit în Anglia: ”Pro Rapid se afla la 600 de metri de strada mea. Vedeam antrenamentele printre garduri și Mircea Lucescu mi se părea un zeu”. A antrenat în Spania și l-a cunoscut pe Gâlcă

Costin Cristian Micu (34 ani) a împărtășit site-ului Povești din Sport cum a moștenit pasiunea pentru fotbal și pentru Rapid.

Este plecat din țară de aproape 14 ani, dar asta nu l-a împiedicat să se gândească la familie, prieteni și la clubul său iubit. ”Atmosfera la meciuri era senzațională. Dacă se juca în Giulești, plecam toată gașca cu troleul 97 din cartierul Străulești până la Podul Grant. Era nebunie. Apoi, de la Podul Grant, mergeam pe jos până la Berăria Giuleștina. Era la doi pași de stadion”, își amintește Costin.

Nu e doar un suporter al formației cu aproape un secol de istorie, ci și un fost junior al acesteia. Peste ani, Costin a făcut școala de antrenori la Valencia, iar apoi a fost antrenor secund la un centru de copii și juniori din Almeria. Aici a cunoscut tehnicieni precum Pepe Mel (fost jucător și antrenor la Betis), Rafael Rodriguez Cordoba (fost atacant al lui Atletico), dar și pe fostul internațional român Costel Gâlcă. În prezent, Costin locuiește în Anglia.

De la cine ai moștenit pasiunea pentru fotbal și pentru echipa Rapid?

Noi, rapidiștii, avem o vorbă: ”Rapidiștii nu se fac, rapidiștii se nasc”. Țin minte că aveam vreo 7-8 ani când tata se uita la un meci Craiova-Rapid. Bătuse oltenii cu 3-1. Au venit niște prieteni la tata să vadă meciul, pentru că ei nu aveau televizor. Și toți strigau <<Hai, Rapidul, hai rapidul>>. Atunci a fost primul sentiment de atașare pentru Rapid.

La ce vârstă ai văzut primul meci pe Giulești?

Primul meci cred că a fost Rapid-Progresul. Tot atunci l-am văzut pentru prima dată pe celebrul șef de galerie al Rapidului Constantin Mincea, zis Geamgiul. Cred că prin 1997 a fost meciul.

”ACOLO S-A TERMINAT VISUL MEU DE A JUCA PE GIULEȘTI”

Ai practicat vreun sport în tinerețe?

Singurul sport pe care l-am practicat a fost fotbalul. Începusem  la CSS6 (Clubul Sportiv Școlar 6 – n. red.). Era un club de cartier în București. Apoi pe la Electroaparataj.

Ce amintiri plăcute ai din copilăria ta legate de sport?

Cea mai plăcută amintire a fost când am luat proba de joc la Școala de Fotbal ”Doi Cocoși”. Era o școală condusă de Johnny Săndulescu, același Săndulescu care avea sa intre cu pistolul pe teren având o dispută juridică cu o altă formație, care revendica același stadion pe care noi jucam. Cea mai neplăcută amintire a fost la o probă de joc la clubul Rapid, grupa 83, antrenată de Pop Ion. Mi s-a spus în față că dacă vreau să rămân, trebuie sa vin cu un bax de Kent (numele unui companii care produce țigări – n. red.). Cum noi eram săraci, nu am avut și acolo s-a terminat visul meu de a juca pe Giulești.

Care a fost idolul tău?

Tata era amator de box. Îl practicase, pe lângă fotbal, așa că mă uitam cu el la meciurile fraților Dorel și Marian Simion, a lui Mihai Leu, Moșu Doroftei, Francisc Vaștag. Chiar dacă sunt rapidist, îmi placeau mult (Dănuț – n. red.) Lupu și Lupescu. Idolul meu a fost, bineînțeles, The King Hagi.

Ai făcut nopți albe în 94, când naționala făcea cel mai bun Mondial din istorie? Cum era atmosfera în oraș în acea perioadă?

Eram mic, aveam 10-11 ani. Dar asta nu m-a împiedicat să stau la TV cu tata și să țipăm când am bătut Columbia (3-1), Argentina (3-2), SUA (1-0), să ieșim la Universitate. Tata mă ținea pe umeri și strigam <<România>>.  Sau să plâng când am pierdut cu Elveția (1-4).

”LA UN MECI DIN REGIE, S-A CREAT O BUSCULADĂ. M-AM ÎNTORS ACASĂ ÎN ȘOSETE”

Ai prins perioada lui Mircea Lucescu la Rapid. Cum l-ai perceput tu ca și tehnician? Ce jucători din acea perioadă ți-au plăcut?

Pro Rapid este cartierul general, baza de pregătire a Rapidului. A fost construit de Copos (fost patron al Rapidului – n. red.) la sugestia lui Lucescu. Fostul club al lui Luce, Brescia, avea ceva asemănător. Pro Rapid se afla la 500-600 de metri de strada unde stau eu. Era foarte ușor să ne ducem și să ne uităm printre garduri, să vedem antrenamentele. Lucescu mi se părea un zeu. Îl vedeam ca pe cineva care, chiar daca îl vedeam la TV, nu credeam că există. Lucescu avea capacitatea să schimbe soarta unui meci la cabine. Neluțu Sabău era un muncitor desăvârșit, un om timid, dar muncitor. Ce m-a impresionat la el a fost musculatura impresionantă de la picioare. Ovidiu Maier mi-a plăcut mult. Era un jucător foarte capricios, dar care avea niște execuții…Un fenomen. Pancu a fost probabil cel mai tehnic jucător pe care l-a avut Rapid. Eu pe Lucescu îl percep ca pe un fenomen al fotbalului. Știa să vorbească și să se plieze pe caracterul fiecărui jucator. Era un bun pedagog.

Cum era atmosfera în Giulești la marile meciuri?

Atmosfera la meciuri era senzațională. Cei din cartier plănuiam cu o săptămână înainte unde ne strângem, câți ne strângem, cine cu cine vine. Dacă se juca în Giulești, plecam toată gașca cu troleul 97 din cartierul Străulești până la Podul Grant. Îți dai seama că era nebunie. Apoi, de la Podul Grant, mergeam pe jos pâna la Berăria Giuleștina. Era la doi pași de stadion. Pe stadion, totul era aranjat de șeful de galerie de atunci Gigi Corsicanu: coregrafie, petarde, confetti, steaguri. Era foarte frumos. Și mai frumos era când mergeam în deplasare în Ghencea, Ștefan cel  Mare, Cotroceni sau Regie. Se strângea galeria în fața Giuleștiului și plecam flancați de jandarmi. Te simțeai ca într-un vulcan, ceva epic. Țin minte că la un meci din Regie, la intrarea pe stadion, s-a creat o busculadă unde am fost călcat pe picioare și am rămas fără adidași. Nu am avut timp să mă aplec după ei și nici spațiu, pentru că jandarmii ne băgau pe grupuri în stadion. M-am întors acasă în șosete.

Pentru că am amintit de marile meciuri. Ai avut ocazia să mergi la meciul cu Steaua din Cupa Uefa, deși erai plecat în străinătate de câțiva ani?

Din păcate nu am putut fi pe stadion atunci. Și acum îmi pare rău. Dar am văzut meciul la TV.

Indiferent unde ai văzut meciul, ce crezi că i-a lipsit atunci Rapidului ca să meargă în semifinale?

Cred că ne-a lipsit un pic de curaj, pentru că dominasem 3 din 4 reprize cu Steaua (1-1 la general, Steaua mergând mai departe datorită golului marcat în deplasare – n. red.). La noi, pe Giulești, am intrat timorați. Mai ales în prima repriză. Apoi, în repriza a doua am jucat mai dezinvolți si am fortat, în ultimele 20 de minute, golul doi. Dar am ratat prea mult. Deci ne-a lipsit curajul și norocul.

”MECIUL CU ANDERLECHT A FOST PIERDUT DE COPOS ȘI REDNIC”

Până la întâlnirea cu Steaua, Rapidul reușise câteva rezultate impresionate. Victorii cu Șahtior, Hertha Berlin, Hamburg, Rennes sau Paok. Care a fost secretul acelor performanțe din punctul tău de vedere?

Fără îndoială, secretul acelei campanii extraordinare a Rapidului a fost forța grupului. Jucam fiecare meci cu inima. Răzvan Lucescu a făcut lucruri extraordinare atunci. Probabil dacă George Copos era mai aproape de echipă, poate altfel ar fi stat lucrurile.

Deși ești rapidist, unde crezi că a greșit Steaua în semifinala cu Middlesbrough?

Eu cred că acea semifinală s-a pierdut tactic. În repriza a doua, la 2-1 pentru Steaua, Olăroiu a scos trei oameni ofensivi și a băgat trei fundasi: Baciu, Neșu și Daniel Bălan. A vrut să țină de rezultat și a terminat luând încă trei goluri (în tur, Steaua câștigase cu 1-0, gol Nicolae Dică – n. red.).

Cum ai cataloga epoca George Copos?

George Copos este făuritorul Rapidului modern. Fără Copos, astăzi eram probabil o echipă de pluton, fără titluri, fără cupe. A fost un om zgârcit, dar așa cum a fost el, a dus Rapidul în top. Păcat de acel gest al rapidiștilor, când s-au dus după el la tribunal cu coliva. Și încă ceva despre Copos. Are părți întunecate. Meciul cu Anderlecht (2-3, după ce Rapid a condus cu 2-0, în preliminariile Champions League din 2003 – n. red.) a fost pierdut de Copos și Rednic. Cine știe cunoaște.

De vreo 6 ani, Rapidul a intrat în declin. În 2016 a luat-o de la capăt, din liga a patra. De ce crezi că s-a ajuns aici?

De ce s-a ajuns aici? Simplu. Declinul a început în momentul când Copos l-a adus pe Jose Peseiro (în 2008 – n. red.), având cel mai mare contract din Liga 1 și aducând jucători care nu au confirmat, plătind pentru aceștia comisioane enorme. Apoi Rapidul a coborat la un nivel al agoniei, fiind vândut de Copos lui Nicolae Cristescu, patronul Hanului Vlasia. Acesta nu numai că nu a băgat nimic în club, dar datoria Rapidului sub ”patronajul” domniei sale a crescut. A urmat o altă vânzare către ”omul de afaceri” Valerii Moraru, altă țeapă luată de Rapid. Acesta a băgat foarte puțin în club, adică sponsoriza Rapidul cu apa lui minerală și o trecea ca împrumut acordat clubului. Pe scurt, Rapidul trebuia să-i dea banii la un preț exorbitant de mare. Până la urmă, s-a ajuns la situația ca statul să lichideze Rapidul, din cauza datoriilor și a acestor patroni. În Liga a IV-a s-a înființat o nouă societate numită Academia Rapid (aflată în prezent în Liga a III-a – n. red.). Această societate a cumpărat brandul și palmaresul defunctei Rapid.

Sunt mai multe echipe Rapid din câte văd. Una dintre ele e susținută de primărie. Care crezi că e adevăratul Rapid?

Sunt trei-patru echipe numite Rapid. Toată lumea spune că Rapidul este echipa care are suporteri, fostele legende și palmaresul (Academia Rapid – n. red.). După părerea mea, este greu de spus cine este Rapidul adevărat, în caz că mai există adevăratul Rapid. Asta cu înființarea unei societăți este ca și cum ar muri unul și apoi vine un nou născut și îl cheamă ca pe mort. Deci ce e mort, mort rămâne.

ANTRENOR LA ECHIPA UNDE EVOLUA COPILUL LUI GÂLCĂ

Foarte multe echipe de tradiție au luat-o de la zero în ultimii doi ani, nu doar Rapidul. Ce crezi că ar trebui făcut pentru ca fotbalul românesc să renască?

Ne trebuie o educație fotbalistică, începând de la copiii de 3-4 ani. Ce înseamnă educație fotbalistică? Păi uite un exemplu. În Spania sunt sute de echipe cu copii de 3-4 ani, sute de echipe cu vârsta de 6-7 ani, sute cu vârsta de 9-11 ani. Toate aceste formații sunt repartizate în ligi de fotbal structurate pe divizii. Imaginează-ți o ligă de fotbal pentru copii de 6 ani, împărțită în 4-5 divizii. Liga 1, 2, 3. Și toate astea doar într-o regiune. Îți dai seama că la nivel național, acest sistem este mult mai complex. Ne trebuie investiții în centre de copii și junior la nivel național, pentru stimularea și ajutorarea copiilor fotbaliști. Făcând astea, or să apară și rezultatele.

Reușești să vezi meciuri din România în Anglia?

Da, sigur că văd meciurile din România. Am abonament la cablu, așa că nu am probleme.

Cum ți se pare naționala mare de când a venit Contra? Ce părere ai despre selecționata U-21, care e aproape de o calificare la Euro după 20 ani?

Eu nu cred în naționala lui Contra si stii de ce? Pentru că nu mi se pare în regulă cum sunt făcute convocările la națională. Nu vreau să spun mai multe. La U-21 am așteptări mari. Avem o generație de excepție și, sincer, putem spera nu doar la o calificare ci, de ce nu, la sferturile sau semifinalele Campionatului European.

Mi-ai trimis la un moment dat niște poze, când ai fost antrenor în Spania. Povestește-mi mai multe despre acea perioadă. Ce tehnicieni importanți ai cunoscut? 

Am avut ocazia sa-l cunosc pe Pepe Mel, fostul antrenor (și atacant, cu 50 de goluri marcate – n. red.) al lui Betis. Am stat de vorbă cu Rafael Rodriguez Cordoba, un fost atacant al lui Atletico Madrid, care în prezent conduce centrul de copii și juniori al lui Poli Aguadulce. Este un club de copii si juniori ce activează în Liga 1 la categoria lor de vârstă, din provincia Almería-Andaluzia. Nu numai că am vorbit cu el, dar i-am fost și secund doi ani. Prima dată la categoria de fotbal 7 și apoi la fotbal 11. Apoi l-am cunoscut pe Antonio Flores, care chiar dacă e în România, nu cred că este cunoscut. Are un CV bogat din țările africane. Am vorbit cu Costel Gâlcă, care în aceeași perioadă avea copilul la juniorii lui Poli Aguadulce.

De ce nu ai mai continuat ca tehnician?

Se plătea puțin și am ales să plec în Anglia la muncă.

Vrei să mai antrenezi în viitor?

Cu siguranță o să mă întorc în antrenorat. De fapt, chiar zilele astea m-am informat unde și cum aș putea antrena în România cu actualul carnet de tehnician.

Ce cărți de sport sau ziare ai citit în trecut? Ce îți place (sau nu îți place) la presa de azi?

Eram un fanatic al ziarului ProSport. Făceam colecție. Mă trezeam dimineața și mă grabeam la chioșcul de ziare ca să apuc și eu un număr. Am citit ”Glasul roților de tren” de Ioan Chirilă, ”De ce suțin Rapidul” autor Gheorghe Scurtu, ”Zâmbetul legendei” autor Lucian Ionescu și multe cărti relaționate cu meseria de antrenor din bibliografia spaniolă. Ce imi place la presa scrisă? Îmi plac anchetele pe care le fac Ștucan și Tolontan (ambii de la Gazeta Sporturilor – n. red.). Ce nu îmi place? Aservismul unor ziariști către unii oameni din sport. Ziariștii care, de câte ori au ocazia, în loc să fie imparțiali se fac preș.

Locuind în Anglia și Spania, ai avut ocazia să vezi cum e fotbalul de acolo. Să mergi la meciuri. Spune-mi ce jocuri ai urmărit. Cum ți s-a părut atmosfera de acolo? De ce jucătorii sunt la un nivel mai bun (fizic și psihic)?

Îți vine să crezi sau nu, în Anglia încă nu am ajuns pe stadion. Dar cu siguranță o voi face. În Spania am fost la un Valencia-Villareal, într-un meci din 2011 parcă. Plus la multe partide din liga a doua și a treia din Spania. De ce sunt mai buni fizic si psihic? Totul pleacă de la cum sunt crescuți fotbaliștii. Începând cu vârsta foarte fragedă de 3-4 ani, ei deja participă în competiții, în campionate. Sunt crescuți, antrenați și hrăniți pentru viitor. Ca să fac o paranteză, la echipa unde antrenam eu aveam teren sintetic de fotbal 11, plus terenuri de fotbal 7. Aveam autocar. Câte echipe de copii din România au așa ceva? Deci, cum am mai spus, totul ține de condițiile pe care le oferă copiilor, de antrenamente, de alimentație, de competițiile în care participă.

”NU E VINA LUI HAGI CĂ NU CONFIRMĂ JUCĂTORII, CI SISTEMUL”

Cum sunt percepuți românii afară, din punctul tău de vedere?

Dacă te referi din punct de vedere sportiv, spaniolii au rămas în cap cu jucători ca Stelea care a trecut pe la Salamanca, cu Adi Ilie la Valencia, cu Costel Gâlcă la Espanyol, Villareal, Zaragoza cu Gică Craioveanu, cu Contra (Getafe și Deportivo Alaves – n. red.). Ce ar trebui să se știe acum despre fotbaliștii romani? Că nu prea mai fac față în Europa ca să-i cunoască lumea. Dacă mă întrebi din punct de vedere social, nu suntem văzuți bine. Pentru că dacă unul fură, pentru ei suntem toți hoți. Dar ei nu vor sau nu știu să facă diferența între un român hoț sau un român muncitor.

Iei în calcul să revii în România la un moment dat?

Normal că o să mă întorc și sper să fie cât mai curând. Dar, momentan, România nu îmi poate oferi ce îmi oferă Anglia în acest moment. Mă refer la nivelul de trai.

Cum vezi tu o Românie ideală?

Pentru mine, o Românie ideală înseamnă o Românie care să nu mai depindă de UE, de SUA sau de orice altă țară. Să nu mai depindă de FMI (Fondul Monetar Internațional – n. red.). O Românie ideală înseamnă să avem puterea să ieșim la vot. Sunt sigur că undeva există unul, doi sau cinci politicieni incoruptibili. Să nu mai vindem bogățiile țării străinilor. O Românie ideală înseamnă pentru mine o țară cu instituții incoruptibile. Daca nu te superi, as avea ceva de adăugat în afară de întrebările tale.

Te rog.

Multă lume spune că Hagi e țepar, că vinde jucători care nu confirmă la echipele de top din România sau în străinătate. Nu este vina lui Hagi pentru că nu confirmă jucătorii afară. Hagi își face datoria să selecteze cei mai buni copii, să-i antreneze, să-i crească (la Viitorul – n. red.). De vină este sistemul. Ce vină are Hagi că la toate categoriile de vârstă, copiii lui câștigă an de an campionatul? De vină este lipsa competitivității în România. Un jucător crește valoric jucând contra cuiva de valoarea lui sau de valoare mai mare. Atâta timp cât an de an tu joci contra acelorași echipe, îi bați an de an, la un moment dat intervine așa zisa stopare, plafonare valorică și automat nu mai progresezi. De aia în Spania, Anglia și Italia jucătorii se vând cu milioane și zeci de milioane, pentru că de mici au fost căliți și jucați în competiții tari.