Editoriale

Păzea, vine Immobile!

FCSB și-a încheiat în această seară parcursul european. Victoria din tur, 1-0, ne-a făcut pe mulți să visăm la optimile Europa League. Dar vedetele lui Lazio, în frunte cu Ciro Immobile, autor al unui hatt-trick pe Stadio Olimpico, i-au readus pe vicecampionii României cu picioarele pe pământ.

1-5 e un scor drastic, însă valoarea echipei italiene și-a spus cuvântul. Una este să ai un lot de 267 de milioane de euro și alta e 26 de milioane, cât face întreaga formație a lui Nicolae Dică. Lotul lui Lazio este, de altfel, de două ori mai scump decât toată Liga 1. Sigur, nu întotdeauna diferența de valoare a loturilor este egală cu ceea ce se întâmplă pe teren, dar e un avantaj. Dacă e să mergem și mai departe, să vorbim de Champions League, e clar că Real Madrid nu s-ar putea bate an de an pentru titlul continental fără investiții masive.

Nu putem compara bugetele din Serie A, La Liga sau Premier League cu cele din Liga 1, însă fotbalul românesc poate produce talente și echipe competitive. Dacă e să ne rezumăm la rezultatele din ultimii 10 ani, cele mai mari performanțe pe plan european, la nivel de club, au fost obținute de CFR Cluj și FCSB. În sezonul 2012-2013, ardelenii au acumulat 10 puncte în grupele Ligii. A fost cea mai mare performanță a unei echipe românești în această competiție. Tot în acel sezon, FCSB a ajuns până în optimile Europa League. În 16-imi a scos Ajaxul la penalty-uri. A fost 0-2 în Olanda și 2-0 la București.

De ce s-a putut atunci, iar acum nu? Au fost strategii mai bune, echipe mult mai bine sudate, atât la CFR, cât și la FCSB. Când nu au mai existat proiecte serioase, nu au mai apărut nici rezultate pe plan european.

Echipa lui Nicolae Dică a reușit în acest sezon cea mai bună prestație în cupele europene după surpriza cu Ajax. În primele patru etape din faza grupelor, steliștii s-au descurcat excelent (3-0 cu Viktoria Plzen, 2-1 cu FC Lugano, 2-1 și 1-1 cu Hapoel Beer Sheva). Eșecurile din ultimele două runde au anunțat, însă, dezastrul din această seară. Chiar dacă era calificată după etapa a patra, FCSB trebuia să trateze cu aceeași seriozitate și partidele rămase. Prețul înfrângerilor cu Plzen (0-2) și Lugano (1-2), pe care FCSB le-a bătut în tur, a fost mare. Pierderea primei poziții din grupă și, evident, întâlnirea unui adversar mai puternic în 16-imi.

Paradoxul este că Plzen, formație cu care FCSB s-a distrat și în preliminariile Champions League din vară, a mers în optimile Europa League. A dat peste un adversar mai mult decât accesibil, Partizan Belgrad, pe care azi l-a bătut cu 2-0. În tur a fost 1-1.

Să revenim la primul subiect. Cum putem avea rezultate? Prin proiecte pe termen lung, prin acordarea mai multor șanse tinerilor și, foarte important, prin păstrarea jucătorilor valoroși la echipă cât mai mult timp posibil. O echipă nu poate crește decât atunci când există un mix de experiență și tinerețe, care joacă împreună mai mult timp. Asta e valabil și pentru echipa națională, de la care tot așteptăm calificări. Dar dacă nu vine nimic din spate, putem aștepta mult și bine.

Înfrângerea cu Lazio trebuie privită de FCSB ca pe o lecție, nu ca pe un dezastru. Lazio e o echipă de la care putem învăța cu toții ceva. Nu degeaba avem un român acolo, pe Ștefan Radu, care are deja 300 de apariții în tricoul italienilor.

”La mine nu mai vedeţi transferuri. Dăm 3 milioane de euro pe Nedelcu ca proştii. Sau pe Coman. O să vedeţi, nu mai cumpăr jucători. Dacă e lotul bun, e ok. Ce să cred? Eu nu mai cred nimic după ce am luat 5 goluri. O să vedem cât voi mai sta şi eu în fotbal. Poate mă retrag. Îmi văd de treaba mea”, Gigi Becali, finanțator FCSB, în direct la Digisport.

Foto: getty images

Previous Post Next Post

No Comments

Leave a Reply