Ce înseamnă corectitudinea politică? În principal, handicapul de a spune unele lucruri în alt mod decât prin metafore de cele mai multe ori nereușite, ambiguități, exprimări prolixe.
Escamotarea (sau denaturarea, potrivit DEX.RO) tipului de limbaj pe care lumea actuală îl numește Hate Speech pare asemănătoare cu acțiunea de a trece covorul peste mormanul de gunoi sau de a pune mâna peste ochii copiilor când la televizor rulează o scenă de amor carnal.
Dorinel Munteanu a fost supărat pentru că a fost înjurat tot timpul meciului cu Rapid de niște suporteri ai gazdelor. Nu toți l-au supărat, doar unii mai bronzați. Căutând in DEX, definiția care ne interesează este “cu pielea înnegrită de soare”, sau “de culoarea brozului”, cum frumos spunea Scriban în 1939. De aici, e ușor să înțelegi unde bate.
În principiu, este bine că nu mai poți spune răspicat la televizor că ai vrea ca unele minorități să nu aibă voie pe stadion. Dorinel nu a spus asta, a încercat o metaforă în stilul lui (La pomul lăudat, nici mere nu face, daca vă mai amintiți), doar că nu are un simț foarte ascuțit al nuanțelor, uneori vrea să spună ceva și îi iese total altceva. Dar oare faptul că nu poți să spui ce gândești nu poate însemna și o scurtare brutală a libertății? Și de exprimare și chiar și de gândire?
Oare tendința asta de a ciunti orice aluzie nu a devenit un instrument de înfricoșare în masă? Oare noi, cei majoritari, ar trebui să ne simțim vinovați că existăm? Nu mai continui, sunt prea multe argumente de fiecare răspuns.
Suporterii celor din Giulești sunt recunoscuți de la începuturile fotbalului mioritic ca făcând parte dintr-o etnie celebră mai ales în Peninsula Balcanică. Știm scandarea faimoasă deja a fanilor celorlalte echipe la adresa lor. Întrebarea care îmi vine în minte acum este dacă la un meci de acasă al unei echipe din Muntenia să spunem, cu Iași sau cu Botoșani, suporterii echipei gazdă strigă: ”Moldoveni, m… moldoveni!” putem să considerăm și asta rasism? Amendă, meci anulat sau câștigat cu 3 – 0 ?
Cred că în fotbal nu există rasism. Există pur și simplu dorința de a-ti învinge adversarul și de a-l umili cu toate mijloacele, fie că e jucător sau suporter. Unul dintre mijloace este și asta, de a-i reaminti etnia din care face parte, cu toate păcatele ei, dar nu cred că asta e un criteriu după care unii sunt înjurați mai mult și alții mai puțin, sau alții sunt urâți mai mult. Nici pe departe.
În contrapartidă, tabuizarea acestui tip de discurs nu face decât să timoreze adversarul, să îi dea mai puține motive de polemică trivială. Sper să nu se facă mare tam-tam (despre care am aflat că, de fapt, însemna inițial un instrument de percuție african – total nerasist) pe acest pseudosubiect, pentru că altfel vom trăi din ce în ce mai mult într-un paradox: în cea mai deschisă epocă din istorie suntem în pericol să trăim într-o lume din ce în ce mai închisă.
Foto: Facebook / SC Oțelul Galați
Adrian Stamate
2 Comments
Excese exista; aruncatul cojilor de banane către jucătorilor negri.
Sigur ca da, in niciun caz fotbalul nu este un monument de sfintenie. Dar cred ca se exagereaza foarte mult pe subiectul asta in ultima vreme, la toate nivelurile, de la locuri la licee si facultati pentru minoritati, desi prima conditie de departajare ar trebui sa fie rezultatele, pana la ocuparea unor functii dupa aceleasi considerente.
La fel ca gluma cu mare sambure de adevar despre America : daca vrei sa ai succes, trebuie sa fii femeie, de culoare si lesbiana.