Știrile sportive sunt, printre altele, inundate de sfaturile matrimoniale pe care le primește Octavian Popescu de la patronul domiciliului sau profesional și, mai nou, de la Vlad Munteanu, cel care are la FRF funcția de oficial (ce o mai fi însemnând și asta).
Cand îl ascult pe Gigi Becali, mă gândesc la o carte pe care aș numi-o “Trecutul s-a urnit ca să cucerească lumea”. “Mă căsătoresc cu un uter”, spunea Napoleon atunci când și-a unit destinul cu Maria Luisa, arhiducesa Austriei, în 1810. Un hohot de râs imposibil de oprit mă cuprinde din nou, când recitesc declarațiile patronului de la FCSB.
Par sfaturile despre dragostea carnală ale unui patriarh ortodox de secol 19. La fel ca și Napoleon și alți “mari bărbați” ai istoriei, și Becali crede că femeia este sursa tuturor relelor ce se abat asupra lumii. Iar marfa lui de export, cea înzestrată cu însușiri extraordinare, este în pericol de expirare chiar înainte de a i se fi stabilit termenul. Numai că marfa lui și-a pierdut strălucirea prin ceața din jocul echipei, prin schimbările încâlcite, prin deciziile luate la nervi.
Echipa arată precum o armată condusă de un general beat, cu nasturii uniformei rupți, al cărui gând este să meargă mai repede la culcare. Încercarea lui de a-l îmbărbăta nu merge, lucrurile astea sunt perimate, copiii de azi imediat se bosumflă și izbucnesc în plâns și, printre lacrimi, gândul negru din străfundurile minții lor este, cel mai adesea, renunțarea.
Vlad Munteanu, sau Vlad Munteanu Oficial, a încercat să își spună și el părerea, folosind un discurs împăciuitor de politician fără substanță, izvorât parcă dintr-un text compus de Inteligența Artificială (că tot e la modă). Intervenind astfel, nu face decât să atragă atenția și mai mult asupra situației, o situație care nici nu ar fi trebuit să ajungă știre. Pe cine interesează viața amoroasă a acestui copil zărghit (țicnit, zăpăcit – DEX.ro), cu șireturile desfăcute și eghileții zburând de colo-colo, într-un perpetuum mobile amețitor?
Pe mine nu, dar totuși am scris câteva cuvinte pe tema asta. Referitor la forma sau la traiectoria profesională a lui Tavi, cred că și el va fi o victimă a faimoasei reguli de introducere cu mențiunea de obligație a unui jucător under în timpul unei partide. Sunt aruncați prea repede și multi ating maximul de potențial prea repede. Dupa ce dispare liniștea de a fi titular incontestabil și apare concurența adevărată, majoritatea se pierd.
Pentru el, anul acesta ar fi trebuit să fie de lansare, dar Pantea i-a luat locul ca jucător under, și atunci când este introdus arată ca o umbrelă stricată, se închide și se deschide taman când nu trebuie. Nu e de disperat, vor mai apărea multe astfel de “bunuri naționale” care își vor pierde valoarea. Un exemplu ar fi Florinel Coman, care are deja 25 de ani și probabil că ușile Vestului îi sunt închise definitiv. Un zero, încă un zero, încă un zero și încă un zero. “Toată viața la zero zero”, cum spunea Toma Caragiu.
Adrian Stamate
2 Comments
Se face prea mare valva în jurul unor jucători
Da, mult prea multă, și din acest motiv se și pierd acei jucători. Nu e vinovat doar Gigi, ci și acei ziariști care-i servesc interesele.