Titlul materialului de față pare desprins din alte epoci, de când italianul Primo Carnera își făcea loc între greii boxului după o copilărie mai puțin fericită, de când Muhammad Ali îl învingea pe George Foreman în faimosul „Rumble in the Jungle” sau din perioada finalei pierdute de Italia lui Roberto Baggio în fața Braziliei la Cupa Mondială de Fotbal din 1994. Și totuși, povestea pe care urmează să o spun e raportată la anul 2022, din care a trecut o lună și șase zile.
Pentru că orice poveste are un început, acesta e legat de dimineața zilei de 1 februarie. Am coborât din autobuzul 30, care mă lasă la câteva minute de mers pe jos către studioul televiziunii Look Sport, și dintr-o dată mi-a venit ideea „ce-ar fi să cumpăr un ziar?”. Nici n-ar fi fost un efort uriaș. Chiar în fața stației din cartierul Grigorescu se află un chioșc, da, mai sunt chioșcuri de unde poți cumpăra un ziar, cine știe pentru cât timp. Am cercetat puțin portofelul și aveam fix trei lei, exact cât costa un exemplar, pe care mi l-a oferit un vânzător bătrân, oarecum uimit că un tânăr de nici 30 de ani vrea să citească un ziar. Înaintea mea a fost servit un alt client, cam de o vârstă cu vânzătorul. Ceruse o revistă cu jocuri de cuvinte „Sudoku”. Într-o vreme, și eu obișnuiam să completez integrame și mi se părea o activitate care îți lărgea orizontul de gândire, dar care era și distractivă în același timp. Când mi-a venit rândul, am cerut un exemplar din Gazeta Sporturilor. Parcă mă teleportasem cu 30 de ani în trecut, în vremuri când trebuia să stai la coadă ca să prinzi un ziar Sportul, fără a fi sigur că și rămânea un ziar pentru tine, după cum mi-a povestit în 2018 Marius Stroie, un bun prieten stabilit în Anglia de mai mulți ani.
Am pus ziarul în geantă, dar când am ajuns la redacție doar am răsfoit câteva pagini în grabă, și mi-a atras atenția știrea de pe ultima pagină, care anunța că Bogdan Andone, antrenor liber de contract de anul trecut, alături de Laszlo Balint, tehnician care a demisionat de la UTA Arad după 10 etape fără victorie (Balint era unul dintre cei mai longevivi antrenori din România, ținând cont că la UTA ajunsese în luna iulie a anului 2019), erau doi dintre posibilii înlocuitori ai actualului „head coach” (după cum e denumit antrenorul principal în limba engleză) de la Rapid, Mihai Iosif. Apoi m-am apucat de lucru.
Aș fi început să citesc ziarul încă din seara respectivă, în același autobuz 30, care mă lăsa în apropiere de Expo Transilvania, unde locuiesc eu, dar s-a întâmplat ca unul dintre colegii mei să mă lase cu mașina sa la câteva stații distanță de casă și atunci am amânat startul lecturii pentru ziua următoare, dimineața, în autobuzul de care am tot vorbit mai sus. Și astfel, în cele 30-40 de minute petrecute în autobuz am parcurs primele pagini din ziar, unde Ianis Stoica e anunțat drept unul dintre tinerii care au progresat și care pot ajunge la un nivel uimitor datorită regulii U21. De altfel, Stoica a fost unul dintre marcatorii lui FCSB în derby-ul cu Dinamo din Ștefan cel Mare, pierdut de roș-albi cu 0 la 3. În rândurile pe care le-am citit, Flavius Stoican, antrenorul care i-a luat locul pe banca tehnică lui Mircea Rednic la finalul anului trecut, promitea că „la meciul cu Botoșani veți vedea un alt Dinamo”. Întrebarea e dacă el, suporterii, rivalii sau oamenii care doar urmăresc în mod dezinteresat ce se întâmplă în „Groapă” mai cred în astfel de discursuri. Când seria de meciuri fără victorie crește, nici speranțele pentru o revenire pe linia de plutire nu pot fi prea mari. Deocamdată, timpul pentru lectură s-a oprit. Ajunsesem în stație. Câteva ore mai târziu, în drumul spre casă, când s-a pornit o ninsoare zdravănă, care a transformat Clujul într-un tărâm de basm, am scos din nou ziarul din geantă și mi-am reluat lectura în autobuz. Mi-a atras atenția un articol unde Cornel Dinu cataloga drept „blasfemie” faptul că Alexandru Răuță, jucător eliminat în tabără câinilor la „Eternul Derby”, era asemănat cu fostul căpitan dinamovist Cătălin Hîldan, care a decedat în condiții tragice în urmă cu peste două decenii. Am ajuns apoi la capitolul „CFR – Botoșani”, unde trupa lui Marius Croitoru aproape că transforma într-un Revelion egalul scos cu echipa lui Dan Petrescu în Ardeal, după ce ultimii au condus pe tabelă datorită unui gol marcat din penalty de Ciprian Deac. A venit apoi momentul să mă opresc din nou, dar în ziua de următoare am redeschis ziarul la pagina unde am rămas cu ajutorul semnului de carte imaginar.
De această dată, am avut parte de rânduri generoase unde Marin Condescu, fostul președinte de la Pandurii Târgu-Jiu, îi făcea responsabili pe Edi Iordănescu, în trecut pe banca tehnică a gorjenilor și în prezent selecționer al naționalei României, și Narcis Răducan pentru dezastrul care s-a abătut în ultimii ani asupra clubului oltean. Tot în Oltenia, dar la altă echipă, un antrenor se afla în pericol de a fi demis. Laurențiu Reghecampf avea o singură victorie pe banca Universității Craiova, lucru care punea în pericol calificarea în play-off. Cu excepția sezonului 2015-2016, primul cu play-off și play-out, leii au fost prezenți de fiecare dată în TOP 6. Cele două pagini de la mijloc, dedicate unui reality-show, Survivor, le-am ocolit, considerând că nu se încadrau în profilul unui ziar de sport, un ziar unde și-au pus semnătura nume importante din istoria presei tipărite de sport din România, un ziar care va sărbători anul viitor Centenarul, după cum se poate observa și pe prima pagină, unde 2012 este al 99-lea an în care ediția tipărită a Gazetei Sporturilor prinde viață datorită tastelor care îi oferă conținut și a mașinii de tipărit care îi oferă o formă, ajungând într-un final la tradiționalele chioșcuri de pe stradă.
A venit și ziua de vineri, deci ultima dimineață și ultima seară în care numărul apărut pe 1 februarie îmi era cel mai bun prieten. Povestea teansferului lui francezului Mbappe la Real Madrid, nerealizat nici până astăzi, dar despre care se scrie încă din 2019, era scoasă din nou de la naftalină. Ultimele zvonuri anunță că Florentino Perez, președintele formației de pe Santiago Bernabeu, îi pregătește un salariu de 50 de milioane de euro pe an, o sumă pe care tot mai puține echipe ar îndrăzni să o cheltuie după aproape doi ani în care pandemia a răpit multe vieți, dar a sărăcit și sportul din punct de vedere financiar. Timpul dedicat cititului mi-a oferit apoi articole unde Slavia Praga își exprima regretul că l-a pierdut pe Nicolae Stanciu (care va juca în China), unde Brentford înearcă să-i relanseze cariera danezului Eriksen (după infarctul suferit în luna iunie a anului trecut la Campionatul European), unde Valetin Mihăilă a făcut trecerea de la Serie B la Serie A (prin împrumutul la Atalanta de la Parma), iar Manchester City și-a asigurat transferul celui mai promițător fotbalist din campionatul Argentinei, atacantul Julian Alvarez (22 ani), autor a 36 de goluri și a 28 de pase decisive pentru River Plate din 2018 și până în prezent.
Trebuie să recunosc faptul că, din când în când, aruncam o privire în stânga și în dreapta, să văd dacă nu cumva și alți călători aveau aveau un ziar sau o revistă în mână, dar unii nu aveau nimic, iar alții fie vorbeau la telefon, fie navigau pe internet, fie asculat muzică la căști prin intermediul aceluiaș dispozitiv. Această curiozitate o am deseori, nu doar în zilele despre care vorbesc acum. Și totuși, vineri dimineața, deci cu câteva ore înainte de a termina de citit numărul din 1 februarie al Gazetei Sporturilor, am observat o fată cu o carte în mână. Nu am apucat să văd și titlul cărții, pentru că imediat am ajuns în stația unde trebuia să cobor. În orice caz, e îmbucurător să vezi că o călătorie cu autobuzul poate stârni uneori parcursul pentru lectură în rândul tinerilor.
Seara, după ce terminasem ziua de lucru și urcasem în autobuz, am parcurs ultimele pagini din ziar. Am avut ocazia să aprofundez problema care îl macină de câteva zile pe Ancelotti. Italianul care a cucerit Liga Campionilor cu Real Madrid în 2014 (prima pentru galactici după o pauză de 12 ani) , formație unde a revenit în 2021, va trebui să dea un examen organizat de UEFA pentru a-i fi reînoită o licență care îi permite să stea pe banca tehnică, lucru care a stârnit nu doar nemulțumirea antrenorului care a mai triumfat în competiția supremă de pe Bătrânul Continent cu AC Milan (în 2003 și în 2007), ci și a echipei de pe Santiago Bernabeu.
Am dat apoi peste două pagini dedicate tenismenului spaniol Rafael Nadal, care a cucerit turneul de la Australian Open din acest an. Amplul material redactat de jurnaliștii Gazetei trece în revistă nu doar succesul ibericului în Țara Cangurilor, ci și alte momente de referință din cariera sa.
Șansele Coreii de Sud de a deveni a 15-a națională calificată la Cupa Mondială de Fotbal din Qatar (lucru care s-a și întâmplat ulterior, după ce a învins cu 2-0 reprezentativa Siriei), declarația lui Dan Petrescu în care FC Botoșani era anunțată drept o echipă în stare să aspire la câștigarea titlului în Liga 1 și lista cu posibilii înlocuitori ai lui Mihai Iosif (am vorbit și mai sus despre lista descoperită) au însemnat finalul unei lecturi, aș putea să o numesc și călătorie dincolo de textul și mirosul specific ziarului tradițional, care a ținut trei dimineți și trei seri. A fost o experiență plăcută, pe care am vrut să o repet. Și astfel, pe 5 februarie, de ziua lui Hagi, Cristiano Ronaldo, Neymar sau Carlos Tevez, m-am oprit din nou în fața unui chioșc, de această dată unul din cartierul unde locuiesc. După ce am primit exemplarul de la o doamnă care lucra acolo, mi-am continuat cumpărăturile pentru finalul de săptămână, dar mai târziu, pe la ora 17, când am ajuns acasă, m-am ambiționat să citesc numărul în întregime, având în vedere că eram și liber în ziua respectivă. Lectura a durat mai puțin de două ore, cu mici pauze. Trebuie să subliniez faptul că un ziar din weekend are doar 16 pagini, față de 24 cum e în zilelele lucrătoare.
Am găsit din nou o sumedenie de materiale despre Liga 1 (egalul care întârzie asigurarea calificării în play-off pentru FC Voluntari, prietenul lui Sadio Mane care a semnat cu Dinamo, faptul că Mihai Iosif trăiește pe un butoi cu pulbere la Rapid după ce nu a reușit să câștige nici acasă la Gaz Metan Mediaș sau că oficialii lui Dinamo au refuzat să se deplaseze în Spania pentru un amical cu echipa secundă a lui Real, spre nemulțumirea unor reprezentanți ai DDB), despre viitoarea destinație a fostului selecționer al Germaniei, Joachim Low (e vorba de clubul turc Fenerbahce) și despre cum selecționerul Egiptului, Carlos Queiroz, a vrut să-l bată oe arbitru la meciul cu Camerun, din semifinalele Cupei Africii pe Națiuni, unde „faraonii” s-au impus cu 3-1 la loviturile de departajare dupa 0-0 în timpul regulamentar. Astăzi, Egiptul va juca finala împotriva Senegalului. Ultimii pot deveni în premieră campioni ai Africii, în timp ce egiptenii dețin recordul absolut de trofee (7, ultima ediție câștigată fiind în 2010). Tot în finala Cupei Africii, egipteanul Salah îl va avea adversar pe senegalezul Mane, care îi este coleg la Liverpool. Un vis la care amândoi au aspirat până la urmă. În schimb, Camerun, naționala unde Eto’o a scris istorie, iar actualul selecționer este Antonio Conceicao (fost antrenor la CFR Cluj), s-a mulțumit cu medaliile de bronz, pe care și le-a asigurat la câteva ore după ce am parcurs ediția din 5 februarie. După 3-3 în primele 120 de minute, Camerun a trecut de Burkina Faso la loteria penalty-urilor cu 5 la 3. Am fost, însă, dezamăgit de faptul că în ziua aniversării lui Hagi, Ronaldo și ceilalți fotbaliști amintiți mai sus nu a existat nici măcar o propoziție, darămite un articol dedicat carierei și zilei lor până la urmă. E drept, Hagi, Cristiano, Neymar și Tevez și-au câștigat un loc paginile de istorie ale sportului rege, dar chiar și așa, consider că meritau cel puțin câteva rânduri în ediția tipărită apărută pe 5 februarie.
No Comments