Cred că singurele lucruri bune cu care vom rămâne după această Olimpiadă (deși aș vrea să fiu contrazis) este că am fost prezenți aici (după 57 ani) și că am reușit să învingem pe cineva, pe Honduras în primul joc.
Aceeași Honduras a reintrat în cursa pentru sferturi, după un spectaculos 3-2 cu Noua Zeelandă, pe care noi visăm să o batem miercuri și să ajungem în fazele eliminatorii. Da, o victorie e tot ce ne trebuie, sună frumos, dar dacă nu ne schimbăm atitudinea va fi imposibil de scos un astfel de rezultat.
Astăzi, România a încasat patru goluri de la Coreea de Sud, după o partidă în care nu a reușit să-și construiască faze clare de atac, după o partidă în care au fost prea multe faulturi din partea tricolorilor, dovadă că am și plătit pentru lipsa de control emoțional la un asemenea nivel prin eliminarea unui jucător din echipa noastră, mijlocașul Ion Gheorghe de la FC Voluntari.
Coreea de Sud a meritat să câștige, nimeni nu poate contesta ce a reușit azi. S-a apropiat de foarte multe ori de poarta selecționatei antrenate de Mirel Rădoi, a avut centrări bune și a profitat din plin de greșelile pe care le-au făcut compatrioții noștri. E clar că ne lipsește ceva la aceste Jocuri (sau mai multe), dar cred că merită „felicitate” și acele cluburi care au refuzat să-și lase jucătorii la această competiție. Dacă ai valoare, găsești înlocuitori pe măsură.
Cred că ne-ar fi ajutat niște veterani la Olimpiadă. Dacă erau Ștefan Radu și Cristi Săpunaru în echipa noastră sigur vorbeam despre un alt rezultat azi. Poate și un Andrei Cristea. Știu, Săpunaru s-a retras de la națională, la fel și Radu, dar primul cel puțin sigur putea fi convins să vină. De ce nu a fost lăsat Pușcaș, de ce nu a fost lăsat Ianis? Franța îl are pe Gignac din câte am auzit, Spania pe Oyarzabal. Deci unii își lasă jucătorii mai buni, noi nu.
Înfrângerea de azi mi-a amintit de dezastrul de la Belgrad, când Serbia ne-a bătut cu 5-0. Și atunci, dar și acum, ne-am pierdut dorința de a lupta, am văzut că adversarul prinde curaj și nu am avut reacție, pur și simplu am cedat. M-aș bucura să vorbim miercuri de o calificare a României în sferturile de finală la Jocurile Olimpice, dar nu prea cred că va fi așa deznodământul.
Noua Zeelandă a marcat mai multe goluri decât noi în două meciuri, unul cu adversara noastră de azi și două cu Honduras. Atâta timp cât nu suntem în stare să ne creem oportunități de a marca la un asemenea nivel, atâta timp cât nici fazele fixe nu le gestionăm bine, nici rezultatele dorite de noi nu vor veni. Singura noastră șansă ar fi să schimbăm puțin strategia de joc, să punem presiune pe adversar, altfel nu vom ajunge nicăieri. De remarcat că singura noastră ocazie din meciul cu sud-coreenii a fost la o lovitură liberă indirectă, unde nu am avut nici îndemânare, nici rapiditate în gândire, dovadă că balonul s-a oprit în zidul consistent pe care l-au format jucătorii adverși.
„Honduras, Noua Zeelandă, cu ăștia ne batem, rău am ajuns”, a fost reacția lui Marius, unul dintre cititorii mei, la materialul de mai sus. Foarte rău am ajuns, întradevăr. Când mă gândesc la cum am arătat la ultimele două Europene de tineret (ambele terminate fără înfrângere în faza grupelor, iar primul culminat cu o semifinală unde la pauză aveam scor de calificare în finală) și cum am arătat acum la Olimpiadă.
Sigur, nu se regăsesc toți jucătorii de la turneele de care am amintit, dar atitudinea pe care am avut-o atunci unde s-a pierdut? Ne-a lipsit calitatea unor jucători ca Ianis, Pușcaș, Olaru, dar cum rămâne cu atitudinea? E diferență de la cer la pământ între adversarii de atunci și cei de acum. Croația, Anglia, Franța, Germania și Olanda sunt peste Honduras, Coreea de Sud și Noua Zeelandă, hai să fim serioși.
A spus un jucător de-al nostru, Marius Marin dacă nu mă înșel, că putem bate pe oricine, asta înainte de primul meci. Da, dar trebuie să și arăți că poți bate, nu doar să o spui, deoarece un gol nu se dă din vorbe și nici atacurile adversarilor nu pot fi oprite pe baza aceluiași raționament. În altă ordine de idei, Marin a avut precizie, dar nu la poarta care trebuia. Isprava sa ar putea concura oricând cu autogolul lui Cadu de la Bordeaux, un alt episod de tristă amintire.
În încheiere, aș mai spune că lotul olimpic al României este evaluat la 18 milioane de euro de portalul Transfermarkt, iar al Coreii de Sud la aproape 30 de milioane de euro. Trebuie precizat, însă, că 10 din cei 30 de milioane de euro reprezintă valoarea de piață a lui Kang-in Lee, mijlocaș cu profil ofensiv în vârstă de 20 de ani care a marcat trei goluri pentru Valencia în ultimele trei sezoane (iar astăzi a înscris de două ori în poarta României), în care nu a fost un titular incontestabil (11 meciuri în ediția 2018-2019, 24 în ediția 2019-2020 și 27 în stagiunea 2020-2021. În aceste statistici sunt luate în calcul și meciuri din competițiile europene, respectiv cupele naționale). Al doilea cel mai bine cotat sud-coreean de la olimpiadă este Ui-jo Hwang (28 ani, 5 milioane de euro), atacantul lui Bordeaux, unde a marcat 12 goluri în ultima ediție a campionatului francez. A fost cel mai bun an pentru Hwang într-un campionat de pe Bătrânul Continent la nivel individual, dar nu și pentru Bordeaux, care s-a clasat doar pe locul 12. Ambii fotbaliști au cifre interesante, însă nu atât de mari încât elevii lui Mirel Rădoi să nu știe cum să le facă față. Șase sud-coreeni depășesc un milion de euro ca valoare de piață, listă în care portarul lor de astăzi Bum-keun Song nici nu se regăsește (23 ani, Jeonbuk Hyundai, prima ligă sud-coreeană, cotă de 900.000 de euro).
Vă las pe voi să trageți mai multe concluzii.
No Comments