Hermannstadt – FC Argeș, partidă încheiată recent, e o dovadă că fotbalul te poate surprinde în mod plăcut.
Primii treceau printr-o perioadă nu tocmai senină, cu o singură victorie în 2021 (și singura din mandatul lui Liviu Ciobotariu, dar ce victorie, 1-0 cu FCSB), apăsați de teama unei retrogradări în eșalonul secund și pornind la drum cu al treilea antrenor principal din acest sezon, în urma despărțirii de tehnicianul menționat mai sus și la începutul anului de Ruben Albes. Cealaltă tabără se afla exact la polul opus, cu doar un meci pierdut în 2021 și în fața unei ocazii de a urca pe loc de play-off dacă învingea. Tot ei păreau să fie și cei mai temerari în această după-amiază, odată cu golul lui Malele, dar entuziasmul formației unde strălucea pe vremea bunicilor noștri Nicolae Dobrin s-a risipit după ce sibienii au înscris de patru ori, dintre care o dublă a lui Yazalde și o lovitură liberă executată impecabil de Alexandru Mățel, altădată un jucător convocat la echipa națională.
Am prins doar ultimele 20 de minute, când Hermannstadt avea 2-1, dar au mai urmat încă două reușite, ultima de pus în ramă, genul de gol desprins parcă dintr-un alt univers al sportului rege, pe care uneori îl poți prevedea încă din momentul când jucătorul își așează balonul.
Aș mai adăuga în final că noul antrenor de la Hermannstadt nu e tocmai nou. Eugen Beza se află la clubul sibian încă din Liga a treia, alături de care a reușit o promovare la finalul ediției 2016-2017. Ulterior a ocupat funcția de antrenor secund, lucrând cu Alexandru Pelici (cel care a dus echipa în Liga 1 în 2018 și care o elimina pe FCSB din Cupa României cu câteva luni înainte, jucând ulterior o finală împotriva Universității Craiova, pierdută însă), Vasile Miriuță (antrenorul care a câștigat un baraj de menținere în Liga 1 cu Universitatea Cluj în 2019), Costel Enache, Eugen Neagoe (care a reușit cu câteva luni înainte de venirea la Sibiu prima calificare în play-off din istoria lui Sepsi, iar acum a readus Astra în primele 8 clasate, după ce o preluase de pe ultima poziție), din nou Vasile Miriuță, Ruben Albes și Liviu Ciobotariu.
Beza a acumulat experiență, a luat tot ce era mai bun de la fiecare tehnician cu care a lucrat și a dus toate aceste cunoștințe la un alt nivel preț de 90 de minute. E prematur să spun că Hermannstadt se va salva de la retrogradare, e totuși doar un meci, însă un succes la o asemenea diferență și într-o perioadă atât de complicată nu poate fi decât un punct de pornire pentru o echipă aflată în bătălia pentru supraviețuire.
La fel de curios aștept și ce va urma la Pitești, dacă vor putea să mai realizeze un miracol în ultima etapă în condițiile în care trei puncte astăzi erau vitale.
Foto: Eugen Beza / sursa: YouTube FC Hermannstadt
No Comments