Editoriale

EDITORIAL | Șumudică cel nou. Sau nu

Într-un fel sau în mai multe, așteptam numirea lui Șumudică la Rapid de mai mulți ani [precedentul mandat a fost între 2010 și 2011], considerând că iubirea dintre un om și un club este mai presus de orice în fotbal.

Am regăsit, însă, un Șumudică înfumurat, înfășurat în groteasca lui geaca albastră “dă firmă”, descumpănit mai tarziu de propriile-i rezultate și începând să paseze vina către alții, după ce la început spunea că nicio revoluție nu e prea mare pentru el. Nu cu aceste cuvinte, era ocupat să își elibereze lucrarea dentară de gumă de mestecat fără astâmpăr care își găsise tocmai atunci momentul să se fixeze, la timpul când soarele poveștilor vechi îl obliga să facă o baie de mulțime.

Chiar dacă are șanse reale la play-off și, de acolo, având în vedere diferența mică de puncte, chiar la titlu, ceva mă face să cred că Rapidul nu va ajunge la această destinație.
După eșecul cantonamentului, probabil din cauza nisipului sau a falezei îndopate de lumină, lumina întreruptă doar de umbra lui [Neil] Lennon [fostul antrenor din Giulești], care își trimite mereu frânturi de moștenire mătrăgunată, chiar dacă a caștigat cu Craiova, Rapidul revine la vechile metehne. Ședințe de analiză profundă ca într-o familie, apoi aceleași năzbâtii ale copiilor.

Lipsa de inspirație la transferuri, flerul esențial pentru succes într-un campionat de tranzit ca Superliga, duce și ea la rătăcirea prin mlaștini tulburi și tufe pline de mărăcini.

Rătăcire prelungită de decizia patronului de a prelua și altă echipă, una mai puternică la nivel european [este vorba de Genoa], unde efectele unei astfel de afaceri sunt mult mai emoționante, Italia este o țară mult mai fotbalistică decât România. Orice țară este mult mai fotbalistică decât România. Nu mă credeți? Întrebați o sută de bărbați tineri dacă se uită la fotbal. Unii pretind că nu au timp, alții pretind că nu sunt plătiți pentru asta, desi de la orele 20 încolo nu știu ce activitate lucrativă ai putea să găsești în afară de unele echivoce, alții pretind că nu se uită pentru că nu se joacă bine, considerându-se un barometru etalon în aprecierea acestui spectacol. Încoace ne îndreptăm, mai puțin fotbal și mai multe filmulețe alienante pe social media, cu umor îndoielnic și lecții de filosofie din canal.

Imaginea lui Șumudică cel sprinten și carismatic de la Astra campioană e pastelată acum de povara îmbătrânirii.

Într-o perspectivă nouă a gândurilor vechi, poate că nici acest “transfer” nu prea a fost reușit. Dar care a fost sezonul ăsta?

Adrian Stamate

Foto: Șumudică, în perioada când era antrenor la CFR Cluj / sursa: Facebook / Fotbal Club CFR 1907 Cluj

Previous Post Next Post

1 Comment

  • Reply Petru februarie 2, 2025 at 3:41 pm

    Asa este el. Un om care trebuie sa iasă cu orice preț din tipare.

  • Leave a Reply