2021 i-a predat ștafeta lui 2022, an în care se împlinesc patru primăveri de la lansarea revistei online Povești din Sport.
Am trecut cu toții printr-un an plin de provocări, atât din cauza pandemiei, cât și a altor probleme cu care se confruntă lumea sportului. Într-un astfel de context, cel mai important e să ne găsim motivația pentru a merge mai departe, fiindcă, nu-i așa, cum este în sport este și în viață, adică să ne ridicăm ori de câte ori cădem.
Și ca să trecem la subiect, vă voi prezenta mai jos un top al celor mai apreciate articole din 2021:
Povestea lui Rocky Marciano. Campionul neînvins în ring, dar cu un destin tragic – 1249 de accesări
Povestea Chimiei Râmnicu Vâlcea, spusă de un suporter – 546 de accesări
REMEMBER 2011 | Ultima reprezentație a lui Olăroiu în Liga 1 – 349 de accesări
Nei, rezerva de diamant din atacul CFR-ului – 259 de accesări
Cum s-a născut sloganul „Toată lumea știe, Lupu-i meserie” – 222 de accesări
Gabriel Paraschiv, la nouă ani de când a ieșit campion al României cu Oțelul Galați – 184 de accesări
I se spunea Teroarea Blondă – 183 de accesări
Peripeții în Eternul Derby – 182 de accesări
SPECIAL | Gabriel Popescu, multiplu campion național la skandenberg – 153 de accesări
OPINIE | Ce îl recomandă pe Liviu Ciobotariu ca tehnician – 151 de accesări
REMEMBER 2009 – Un derby de pus în ramă – 137 de accesări
REPORTAJ | Sângeorz-Băi, orașul unde s-a născut Gavril Pele Balint – 135 de accesări
Lista fotbaliștilor de peste 30 de ani din care Mirel Rădoi putea selecționa trei pentru Olimpiadă – 127 de accesări
Personalitățile anului 2021 în viziunea revistei Povești din Sport:
Jurgen Klopp (pentru felul în care a redresat-o pe Liverpool în finalul ediției trecute din Premier League după mai multe meciuri la rând fără victorie)
Gheorghe Mureșan, singurul român care a evoluat în cea mai puternică ligă de baschet din lume (canalul de YouTube deținut de NBA i-a dedicat în anul care a trecut un amplu documentar despre întreaga carieră)
Adrian Ursea, fost antrenor la Nice (în ultimul sezon a devenit singurul român care antrenează într-unul dintre primele cinci campionate din Europa)
Antrenorul Andriy Shevchenko (pentru ambiția dusă la extrem înainte de și în perioada campionatului european în calitate de selecționer al Ucrainei)
Vladimir Petkovic (pentru parcursul de referință avut cu Elveția la Euro, cea mai frumoasă prestație având-o în confruntarea cu deținătoarea titlului mondial Franța)
Ștefan Radu, singurul fotbalist român în activitate prezent de peste 10 ani la o echipă de tradiție dintr-un campionat de top (în 2021 a devenit jucătorul cu cele mai multe meciuri în istoria lui Lazio)
Liviu Ciobotariu (pentru parcursul de excepție avut cu FC Voluntari în prima jumătate a sezonului 2021-2022 din Liga 1)
Remus Câmpeanu, fost jucător și conducător al echipei Universitatea Cluj, alături de care a câștigat Cupa României în 1965, când a marcat în finala cu FC Argeș (în 2021 a decedat la vârsta de 82 de ani)
Ștefan Stoica, fost antrenor în Liga 1 la Internațional Curtea de Argeș, Gloria Buzău sau Farul (în prezent se ocupă cu formarea tinerelor talente din Republica Moldova în calitate de selecționer al naționalei U21)
Cele mai apreciate materiale, dar și poveștile personalităților anului 2021 le puteți citi oricând pe www.pdsport.ro.
La mulți ani, dragi iubitori ai sportului!
Similare
Experiență profesională:
Redactor la Povești din Sport, 12 februarie 2018 - prezent
Editorialist, reporter, producător și realizator de emisiuni la Cluj Live, 24 octombrie 2022 - 4 februarie 2024
Reporter la Prima Sport (în trecut Look Sport, respectiv Look TV), 23 ianuarie 2018 - 12 septembrie 2022
Corespondent al redacției de sport Prima TV București, 1 martie 2021 - 12 septembrie 2022
Producător al emisiunii Look Sport Special, 1 februarie 2021 - 12 septembrie 2022
Producător al emisiunii Rezumatele etapei Ligii 1, 1 decembrie 2020 - 12 septembrie 2022
Reporter la Ziua de Cluj, 6 iulie 2016 - 8 ianuarie 2018
Realizator al emisiunii sportive ZIUAlive, 19 februarie 2017 - 29 mai 2017
Invitat al emisiunii ”1 la 1”, de la Realitatea FM Cluj, 17 iulie 2017 - 8 ianuarie 2018
Redactor la CityNews Cluj, 8 aprilie 2019 - 6 august 2019
Redactor la Elita României, 18 martie 2019 - 10 februarie 2020
Redactor colaborator la Gazeta Sporturilor, 8 ianuarie 2018 - 31 ianuarie 2018; februarie 2019
Alte publicații unde am scris: La Masa Verde (2014 - 2016), Cunoașterea e putere (2015 - 2016), Casiansoneriu.ro (2018 - 2020), Fotbal pe Afiș (2021 - 2022), Presa Locală (2016)
Stagii de practică: Radio Renașterea
Studii:
Absolvent al Liceului Pedagogic ”Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca, secția Științe Sociale, în anul 2013
În 2019 mi-am susținut lucrarea de licență în jurnalism ”Activitatea lui Miodrag Belodedici, reflectată în presă” la Facutatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC), din cadrul UBB Cluj
Cărți publicate:
Belodedici: Românul care a triumfat de două ori în Cupa Campionilor Europeni (Editura Accent, Cluj-Napoca, 2020)
Inima-i diamantul timpului: Versuri de reflecție, cu o temă aparent simplă, dar esențială, aceea de valorizare a timpului (Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2023)
Coautor la Antologia Festivalul internațional de creație literară "Grigore Vieru - Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi!" Ediția a XII-a 2024 (Editura Ro.cart, București, 2024)
Personalități intervievate:
Fotbal: Ioan Ovidiu Sabău, Miodrag Belodedici, Mircea Dridea, Emeric Dembrovschi, Emeric Ienei, Ioan Onacă, Dan Petrescu, Cristian Pustai, Dani Coman, Ionuț Popa, Costel Enache, Gabriel Paraschiv, Gabriel Giurgiu, Billel Omrani, Ciprian Deac, Antonio Semedo, Cosmin Tilincă, Lucian Goian, Maximilian Nicu, Dan Nistor, Remus Câmpeanu, Erik Lincar, Rică Răducanu, Arman Karamyan, Artyom Karamyan
Box: Francisc Vaștag, Ilie Captari, Victor Lupo, Mihai Leu, Valentin Silaghi
Formula 2: Mihai Marinescu
Handbal: Flaviu Sâsâeac, Radu Lazăr, Horațiu Gal, Alin Bondar, Liviu Hossu
Skandenberg: Gabriel Popescu, Florian Lazăr
Tenis: Horia Tecău
Baschet: Mircea Cristescu, Mihai Silvășan, Kyndall Dykes, Vlad Moldoveanu, Ousmane Barro, Rolland Torok, Tudor Jucan, Nandor Kuti, Branko Cuic
Kickbox: Mircea Mitroescu, Ciprian Sora
Judo: Florin Bercean
Muzică: David Deaj
Fizică: Claudiu Tănăselia
Ciclism: Ștefan Arsene
Jurnalism: Cornel Pumnea, Mihai Mironică, Ovidiu Ioanițoaia, Răzvan Toma
Istorie: Cornel Jurju
Alte informații:
Premiu pentru participarea la concursul județean de poezie ”Versuri pentru suflet”, organizat de Biblioteca Județeană Cluj, în anii 2021 și 2022. Locul 2 pe județul Cluj la același concurs, în 2023. Mențiune la concursul național "Eminescu, un vis în așteptare", secțiunea poezie, pe anul 2024. Unul dintre câștigătorii concursului de cronică literară organizat de revista Literomania, pe luna aprilie 2024.
Am participat la cursurile de acordare a primului ajutor, organizate de SMURD, în Cluj-Napoca, pe 14 ianuarie și 9 septembrie 2023
Colaborator al Anuarului presei clujene în anii 2017, 2018, 2019, 2020, 2021 și 2022
Colaborator al revistei Helion SF (martie 2024)
Colaborator al revistei Literomania (martie-iunie 2024)
Site personal: www.robertpopanews.wordpress.com
Adresă de e-mail: robertpopa1994@gmail.com
No Comments