Sărbătoarea în familia ”Diavolilor” de pe Old Trafford continuă. Ieri a fost ziua lui Paul Scholes, astăzi i-a venit rândul lui Nani.
Dacă ar fi jucat în România, numele său i-ar fi dus cu gândul la somn pe suporteri, adversari și chiar pe cititori. Mijlocașul ofensiv ajuns la 34 de ani s-a născut, însă, pe alte meleaguri. A văzut lumina zilei în orașul portughez Amadora, iar la vârsta de 17 ani a ajuns în curtea lui Sporting Lisabona. După doar doi ani a făcut pasul la echipa de seniori a ”Leilor”, mai precis în 2005.
76 de apariții, 11 goluri și o Cupă a Portugaliei (1-0 cu Belenenses în 2005) au fost de ajuns pentru Nani ca să atragă atenția lui Manchester United. În 2003, conaționalul său, Cristiano Ronaldo, plecase pe Old Trafford tot de la Sporting. Legendarul Sir Alex Ferguson a considerat, însă, că mai are nevoie de câteva mutări pentru a putea alcătui lotul ideal. Și așa s-a produs transferul lui Nani, care i-a costat 24,5 milioane de euro pe șefii clubului din Premier League.
Șapte sezoane a petrecut Nani pe Old Trafford (230 de meciuri și 40 de goluri din 2007 până în 2015), dar cel mai frumos rămâne primul. Manchester United a cucerit la finalul acelei stagiuni campionatul Angliei (la două puncte în fața lui Chelsea), FA Community Shield (3-1 la penalty-uri cu Portsmouth după 0-0 în timpul regulamentar) și Liga Campionilor (6-5 cu Chelsea după 1-1 în timpul regulamentar la finala din 2008). În același an, Nani și-a mai trecut în palmares Campionatul Mondial al Cluburilor.
Tot cu ”Diavolii roșii”, Nani a mai cucerit alte trei titluri (la patru puncte peste Liverpool în sezonul 2008-2009, la nouă puncte în fața lui Chelsea în ediția 2010-2011 și la 11 puncte distanță de marea rivală City în stagiunea 2012-2013), de două ori Cupa Ligii Angliei (4-1 cu Tottenham la penalty-uri după 0-0 în timpul regulamentar în sezonul 2008-2009; 2-1 cu Aston Villa în sezonul 2009-2010) și de alte trei ori FA Community Shield (3-0 la penalty-uri cu Chelsea în sezonul 2007-2008 după 0-0 în timpul regulamentar; 3-1 cu Chelsea în 2010 și 3-2 cu Manchester City în 2011).
Pentru Nani au venit și momente mai puțin plăcute, cum ar fi cele două finale de Champions League pe care Manchester United le-a pierdut în fața Barcelonei (0-2 în 2009 și 1-3 în 2011).
În sezonul 2014-2015, Nani a revenit la Sporting Lisabona (37 de meciuri și 12 goluri în toate competițiile), unde a cucerit pentru a doua oară în carieră Cupa Portugaliei (3-1 la penalty-uri cu Braga după 2-2 în timpul regulamentar. Nani a transformat un penalty la loviturile de departajare). Trei ani mai târziu a bifat încă un sezon la Sporting (28 de apariții și 9 goluri). A câștigat încă o dată Cupa Portugaliei (5-2 în finala cu Porto după 2-2 în timpul regulamentar), plus Cupa Ligii Portugaliei (3-1 cu Porto după 1-1 în timpul regulamentar).
De-a lungul carierei, Nani a mai îmbrăcat tricoul echipelor Fenerbahce (47 de meciuri și 12 goluri în perioada 2015-2016), Valencia (26 de meciuri și 5 goluri în intervalul 2016-2017) și Lazio Roma (25 de meciuri și 3 goluri în stagiunea 2017-2018). În prezent evoluează în Major League Soccer, la gruparea Orlando City (56 de meciuri și 20 de goluri din 2019).
În echipa națională a Portugaliei are 112 selecții și 24 de goluri marcate. Printre reușitele sale se numără una în fața Statelor Unite (în egalul 2-2 de la Mondialul din 2014) și cele cu Islanda (1-1), Ungaria (3-3) și Țara Galilor (2-0 în semifinale) de la Campionatul European din 2016, pe care țara sa l-a câștigat după o finală cu Franța (1-0). A fost primul trofeu continental cucerit de lusitan la echipa națională de seniori.
Foto: Nani (primul din dreapta)/ sursa: goal.com
*Acest material a apărut și pe cjsport.ro.
No Comments