Editoriale

Șahul, sportul care îți antrenează mintea. Amintiri cu piese din ceramică, apoi din lemn

Cu siguranță mulți dintre voi ați îndrăgit șahul în copilărie. Poate că unii ați rămas la acest sentiment și acum. Îmi plăcea să joc acest sport al minții când aveam 10-12 ani.

Nu câștigam mereu, mai degrabă pierdeam în fața unor adversari mult mai talentați. Dar fiecare mișcare de piesă îmi antrena memoria. Mă gâdeam în permanență la noi strategii, fie că aveam în mână un pion, un cal, o tură sau un nebun.

Uram momentele când rămâneam doar cu regele sau regina. Dar îmi plăcea când luam piesele celuilalt jucător cu tura. „Acum am tura, ți-am luat o piesă, încă una și încă una”. Primele piese de șah pe care le-am avut mi se pare că erau din ceramică, iar tabla de joc am confecționat-o acasă dintr-un carton, pe care am trasat pătrățelele cu ajutorul unei rigle și a unui creion. Mai târziu am cumpărat o tablă din lemn (cu piese tot din lemn), care se putea folosi și pentru șah, și pentru table. De obicei alegeam culorile albe.

Șahul era una dintre distracțiile mele în vacanțele de vară. Nu o să mai aduc acum în discuție și jocul de cărți (când mă plictiseam construiam castele din ele) sau baschetul. Alte povești, despre care voi vorbi cu altă ocazie.

Previous Post Next Post

No Comments

Leave a Reply