Povestea ”Băiatului de ciocolată” începe cu puțin timp înaintea Primului Război Mondial, când, pe Calea Victoriei din București, unde se află acum Teatrul Național și Hotelul Intercontinental, se ridicase una dintre primele săli de box din România. Născut în 1912, Lucian Popescu a cochetat cu acest sport încă de la 14 ani, pe când se afla la gimnaziu. Atunci, profesorul său de gimnastică i-a propus să-l ducă într-o zi la acea sală. Văzându-l atât de entuziasmat, profesorul încearcă să-l readucă pe tânăr cu picioarele pe pământ. Dar pentru puștiul bătăios nu mai exista cale de întoarcere. Era hotărat să-și dedice viața acestui fenomen măreț, glorios și dur în același timp.
PRIMUL TITLU EUROPEAN
Cu toate că primul meci îi va tăia puțin din elan, pe parcurs, avea să devină tot mai bun. De pregătirea lui Popescu s-a ocupat antrenorul Dumitru Teică, iar apoi Umberto Lancia. La nici 17 ani, are primul adversar străin. E vorba de germanul Hermansohn, pe care-l va învinge la Paris în urma unei decizii la puncte. Un an mai târziu, boxează pentru titlul european la categoria ”muscă” cu francezul Kid Oliva. Cu câteva zile înainte de meci, pe când se antrena, se întâlnește cu actorul Constantin Tănase, care nu ezită să-l încurajeze pe tânărul pugilist: ”Am auzit că te bați cu Oliva. Vezi, să-i mănânci…c-Oliva! Să-l faci praf, măi Mitică, pe Oliva șela…Să simtă ce poate un românaș de-al nostru…Fără frică, măi Mitică…adică, fără frică, măi…Lucică!”.
Pe 7 iunie 1930, pe arena Romcomit (pe atunci, meciurile de box se disputau în aer liber în România. Când vremea nu era bună, jocurile se amânau), Lucian Popescu îl domină categoric pe Oliva, care va abandona în cele din urmă, copleșit de forța românului. Și astfel, Lucian Popescu devenea campion european la categoria ”muscă”. Va reuși să-și apere trofeul câteva luni mai târziu, la 16 august 1930, în compania lui R. Challenge, un conațional al lui Kid Oliva.
ÎNCĂ O CENTURĂ CONTINENTALĂ
La data de 19 septembrie 1931, Popescu ajunge dublu campion European, în urma succesului obținut în fața spaniolului Carlos Flix. Ibericul deținea titlul continental la categoria ”cocoș”. Lupta a avut loc în București. Această perioadă poate fi considerată și cea mai bună din cariera ”Băiatului de ciocolată”, Lucian Popescu obținând victorii după victorii în fața numeroșilor pugiliști care se încumetau să-l înfrunte, atât români, cât și străini. Și pe cât de înflăcărat era în ring, pe atât de calm era în afara lui. Popescu avea și o metodă prin care reușea să se mențină în formă: un pahar de lapte după fiecare luptă și antrenament.
Din păcate, la scurt timp după lupta cu Flix, Popescu avea să piardă titlul la ”muscă” din motive organizatorice. Nu s-a perfectat în timp util un meci în care să-și poată pune centura în joc. Mai mult, pe 19 martie 1932, la Milano, Lucian Popescu este deposedat și de titlul la categoria ”cocoș”, după o confruntare cu Domenico Bernasconi. În timpul partidei, Lucian Popescu suferă o ușoară accidentare în zona ochilor. Profitând de acest handicap, adversarul italian reușește să-l trimită la podea în repriza a treia.
DENIGRAT DE PRESĂ DIN CAUZA TATĂLUI
Refăcându-și forțele, Popescu încearcă să-și recupereze centura la ”cocoș”. În 1933, boxează cu spaniolul Jose Girones, dar este învins. După acest eșec, timp de 6 ani, Lucian Popescu va trece prin cele mai dificile momente ale carierei. Pe plan intern își fac apariția noi talente precum Gheorghe Popescu sau Toma Aurel. Tatăl său, Ionel Popescu, era un cunoscut gazetar la vremea respectivă și l-a însoțit la toate meciurile importante. Însă pe cât de util a fost sprijinul moral al tatălui, pe atât de nefavorabil a fost datorită activității ziaristice. Având un caracter impulsiv, Ionel Popescu își făcuse mulți dușmani în rândul colegilor de breaslă, iar aceștia, pentru a se răzbuna, și-au revărsat furia asupra fiului său. Astfel, Lucian Popescu, unul din cei mai mari pugiliști români din interbelic, se vedea denigrat pe nedrept de către publicațiile vremii.
CAMPION EUROPEAN PENTRU A TREIA OARĂ
Pentru un timp, părea că e momentul să agațe mănușile în cui, dar, pe 3 iunie 1939, când nimeni nu mai credea în steaua ”Băiatului de ciocolată”, Lucian Popescu dă piept cu belgianul Phil Dolhelm la București. După o luptă acidă, românul ieșea învingător la puncte, obținând centura continentală la categoria ”pană” și devenind campion european pentru a treia oară în carieră. De-ar fi sportul ca și basmul, povestea ”Băiatului de ciocolată” ar trebui să se încheie aici, în plină glorie. Faptele trebuie relatate, însă, până la capăt.
La data de 31 mai 1941, în Austria ocupată nu de mult timp de către Germania nazistă, Lucian Popescu boxează la Viena cu Ernst Weiss. Deși a dominat cea mai în mare parte a întâlnirii, ostilitatea publicului și a arbitrilor s-au dovedit a fi hotărâtoare, iar Weiss a fost declarat, în mod discutabil, învingător la puncte. Dezamăgirea a fost atât de mare pentru Lucian, încât și-a anunțat retragerea din activitate.
Un an mai târziu, pe 31 mai 1942, ”Băiatul de ciocolată” a revenit în ring pentru a-și juca ultima carte în lumea boxului. La aproape 30 ani, Popescu luptă cu Gino Bondavalli pentru centura la categoria ”pană”, în micuțul oraș italian Reggio Emilia. Deși a arătat o dârzenie ieșită din comun, Lucian Popescu nu a izbutit să-l trimită la podea pe italian. Bondavalli s-a impus, în cele din urmă, la puncte. Lupta cu Bondavalli a fost, de asemenea, și ultimul meci de mare anvergură din cariera sa.
ULTIMUL GONG
Către finele celui de-Al Doilea Război Mondial, cu metacarpienele grav afectate din pricina ”coloșilor” cu care s-a înfruntat pe arenele din Europa, Lucian Popescu a agățat definitiv mănușile în cui. Și-a dedicate restul vieții pregătirii de noi talente care să facă furori în sportul cunoscut la un moment dat drept ”nobila artă”.
Cu timpul, performanțele lui Popescu au devenit tot mai puțin cunoscute publicului. Pe 9 decembrie 1982, avea să sune ultimul ”gong” pentru cel care fusese cândva ”Băiatul de ciocolată”.
Sursă: Băiatul de Ciocolată, de George Mihalache
No Comments