EDITORIAL | Din 8 în 8 ani

S-a tot vorbit despre echipa națională în ultimele săptămâni, dar din 17 iunie, când tricolorii au avut un start lăudabil la Euro 2024, printr-un 3-0 cu Ucraina, s-a vorbit cu atât mai mult.

 

Nu are rost să adaug eu prea multe, oricum e plină presa noastră de specialiști, dar aș vrea să-i îndemn la calm și pe cititori, și pe anumiți colegi de breaslă. Unii au catalogat drept o rușine remizele cu Bulgaria și Liechtenstein (ambele au fost meciuri amicale), alții s-au gândit poate la o finală după succesul spectaculos cu Ucraina, cel mai categoric de altfel din istoria României la un turneu final și primul la un European după 24 de ani (ce de ani, nici nu începusem școala când Hagi, Chivu și Munteanu îi învingeau pe englezi). De asemenea, alții au căzut din nou în extrema întunecată odată cu înfrângerea suferită în fața Belgiei, unde veteranii Lukaku și De Bruyne încă reprezintă un pericol (bine, ei și sunt obișnuiți cu Campionatele Mondiale sau Europene, iar la nivel de club, au adunat multe, multe meciuri în campionatele puternice din Europa, dar și performanțe).

 

De ce ne precipităm atât? Sigur că ne-am dori mult mai mult, dar când participăm la un turneu final din 8 în 8 ani (tradiție începută în 2000), iar la precedentele două turnee am înscris (per total) atâtea goluri câte am dat cu Ucraina, e deja mare lucru faptul că de data aceasta am bătut și noi pe cineva. Până la urmă, acesta a fost adevăratul nostru obiectiv. Să nu uităm că la Euro 2016, România a înscris doar din penalty (și a pierdut 2 jocuri din 3). Acum a reușit numai din acțiune, și a dat goluri unul și unul, mai ales cel reușit de Stanciu. Dacă elevii lui Iordănescu junior vor mai reuși ceva, adică o calificare în optimi, e deja un bonus. Spun bonus pentru că, așa cum am mai spus, reușim destul de rar să ne calificăm undeva cu selecționata de seniori, iar dacă ajungem, avem și mai puțini componenți în lot care știu cum să gestioneze astfel de întreceri. La Euro 2016, doar Raț și Săpunaru fuseseră în lot și la Euro 2008, unde doar Raț a jucat. Acum, Stanciu și Alibec sunt singurii „supraviețuitori” de la Euro 2016. Deci, de unde atâtea pretenții? Avem 5-6 jucători la echipe foarte bune din Europa și nu știu eu?

 

Haideți să apreciem (cu măsură) tot ce s-a întâmplat până acum. Nici să exagerăm cu laudele, nici să denigrăm. Ne-am calificat fără să pierdem vreun joc, cu Ucraina ne-am descurcat excelent, iar cu Belgia am ratat ceva ocazii, plus că reușita lui Lukaku a fost anulată (deci, să nu ne plângem).

 

Nu o să fac eu calcule pentru duelul de mâine, cu Slovacia (care a învins Belgia în prima etapă). Dar dacă vom avea șansele de gol ce le-am avut cu Belgia, numai să le și fructificăm, atunci nu văd de ce nu s-ar termina totul cu bine pentru ai noștri. În plus, Niță e un portar care oferă siguranță. În preliminariile pentru Mondialul din 2022 a demonstrat-o deseori, chiar dacă nu ne-am calificat. Nu întâmplător, a fost ales în echipa ideală a acelor preliminarii.

 

P.S. În 2011, România a organizat Europeanul U19. A marcat doar un gol, în primul meci, cu Cehia, pierdut cu 1-3. România a condus în acea partidă. Cine a dat gol? Chiar Stanciu. De altfel, e singurul din lotul de atunci al României care joacă la Euro 2024. Tot Stanciu e singurul din lotul României care a simțit gustul unei calificări în grupele Champions League cu o echipă românească (de altfel și ultima calificare). Se întâmpla în 2013, când juca la FCSB. Roș-albaștrii o eliminau pe Legia Varșovia (1-1, 2-2). În al doilea meci, Stanciu a marcat. În 2017, l-am văzut înscriind de la distanță cu Chile, pe Cluj Arena, în unul dintre ultimele jocuri ale României sub comanda neamțului Daum. 3-2 s-a terminat, după ce sud-americanii au avut 2-0. Vidal și Sanchez jucau la chilieni. Și pentru că am amintit de Daum, el e cel care l-a debutat pe Răzvan Marin la națională, în 2016, într-un 5-0 cu Armenia la Erevan (cel mai clar succes din perioada lui Daum la națională). Mulți ani mai târziu, Marin a ajuns să înscrie la Euro. Iar Drăguș, care la un moment dat devenise omul de gol al lui Standard Liege (unde a jucat și Marin, și a făcut-o foarte bine), a fost adus la prima reprezentativă de Contra. Dar a lucrat și cu Rădoi la tineret. Iată că fiecare selecționer (din cei amintiți) a lăsat câte ceva în urma lui. Nu mult, dar nici prea puțin. Vrem performanțe mari, sferturi, semifinale, finale? Să avem mai mulți jucători în lot obișnuiți cu turneele finale (nu doar doi), dar asta înseamnă să ne și calificăm mai des, iar ca să ne calificăm mai des e cazul să crească valoarea Ligii 1 și să crească numărul românilor în ligile importante din străinătate (unde să și joace constant). Altfel, putem face câte calcule vrem și tot în zadar le vom face. Dacă plecăm acasă mâine (ceea ce sperăm să nu se întâmple) nu e sfârșitul lumii. Viața va merge înainte, că există lucruri mai grave pe lumea asta decât o dezamăgire suferită la Campionatul European de Fotbal.