Editoriale

5 concluzii după Voluntari – UTA 0-1

I. Chiar dacă a fost contestat la finalul anului 2020, Laszlo Balint a dat dovadă de profesionalism și a căutat soluții pentru a o revigora pe UTA. Un prim semn este victoria din această seară, obținută la ultima fază, datorită golului marcat de brazilianul Erico da Silva.

II. Când un club nu câștigă cinci etape la rând (asta până la duelul de astăzi), iar în unele partide pierde la diferențe drastice de scor (0-6 cu Astra și 0-3 cu FCSB de exemplu), schimbarea băncii tehnice devine subiectul principal. Însă, aceeași UTA a dovedit în acest sezon că se poate ridica la nivelul formațiilor cu pretenții în Liga 1 (1-0 împotriva campioanei CFR Cluj, 1-0 împotriva lui Dinamo, 3-2 cu FC Botoșani).

III. Perioada mai complicată prin care a trecut UTA nu i se poate imputa în totalitate lui Balint. Același antrenor a pus umărul la revenirea fostei campioane a României în prima divizie după o pauză de 12 ani. Plus că a înregistrat și rezultate surprinzătoare, despre care am vorbit mai sus. Pe de altă parte, s-a putut observa că anumiți jucători nu au îndeplinit cerințele impuse de oficialii arădeni pentru a se menține cât mai sus în clasament, să se poată lupta la play-off eventual. Dovadă că Balint și conducerea administrativă au renunțat la unii fotbaliști și au întărit lotul în limita resurselor de care au dispus.

IV. Transferul lui Liviu Antal pare o mutare inteligentă din partea clubului aflat acum pe locul 11 în Liga 1. Ar putea fi cheia unui atac mai eficient în partea a doua din această stagiune. În ultimii trei ani și jumătate a marcat goluri pe bandă rulantă în Lituania, la Zalgiris Vilnius. Cea mai bună perioadă a înregistrat-o în 2018, când a ieșit golgheterul campionatului, cu 23 de reușite. Antal e un jucător capabil să facă față duelurilor cu încărcătură mare, el având un titlu și o Supercupă a României alături de Oțelul Galați, un gol cu FC Basel în grupele Champions League (la scorul de 1-3 pentru echipa antrenată la vremea respectivă de Dorinel Munteanu), un alt gol împotriva lui Fenerbahce în preliminariile Champions League (când tabela indica 0-0 între turci și FC Vaslui, în manșa tur). Același Antal a lăsat o impresie plăcută și la Voluntari, unde a avut trei ocazii pentru UTA. Jucătorul de 31 de ani a contribuit decisiv la golul de trei puncte înscris de Erico. Ultimul are la rândul său experiența duelurilor internaționale, el calificându-se cu Pandurii Tg. Jiu în grupele Europa League în 2013.

V. FC Voluntari se află într-o scădere evidentă de formă. Exceptând primele șase etape, când a reușit trei victorii răsunătoare (2-1 cu Gaz Metan, 2-1 cu FCSB și 3-2 cu Astra) și a ajuns până pe locul patru, câștigătoarea Cupei României din 2017 nu a demonstrat în meciurile ulterioare că se poate lupta pentru accederea în play-off (un obiectiv la care ilfovenii au sperat în anii trecuți). Marele atu de la Voluntari poate fi Bogdan Andone, un antrenor experimentat care s-a clasat pe locul trei cu Astra Giurgiu în ediția trecută a Ligii 1. Tot cu el pe banca tehnică, Astra a avut în sezonul regulat o serie de opt victorii consecutive. Diferența față de atunci rămâne, însă, lotul de care dispune în prezent. Cu unele îmbunătățiri în primul 11 și la partea mentală, Bogdan Andone o poate salva pe Voluntari de la retrogradare fără probleme.

Foto: Laszlo Balint / sursa: captură YouTube UTA Arad

Previous Post Next Post

No Comments

Leave a Reply