EDITORIAL | Antrenori și patroni

Derizorie și înduioșătoare a devenit iubirea de breaslă. La fel de derizorie, dar înfricoșătoare, a rămas ura dintre membrii aceleiași profesii.

Însă nimic nu se compară cu umilința și absurdul la care sunt supuși antrenorii de către unii, daca nu chiar de către toți patronii din fotbal. Nu numai din fotbalul românesc, nu doar nouă ni se pare că ne înecăm în emoții înălțătoare la victorie și căderi în abisul melancoliei la înfrângeri. Chiar dacă antrenorii noștri tind să atingă cota zero a rezistenței, fiecare tabără (deși nu ar trebui să fie doar una) își are partea ei de adevar care se zbate să fie în fața celeilalte, iar rezultatul nu poate fi decât un compromis pe termen scurt.

Niciun om, oricât de puternic ar fi, nu poate fi considerat vinovat de unul singur. Cel care domină nu o poate face decât cu complicitatea celui care se lasă dominat. Astfel de simbioze sunt frecvente în toate mediile de lucru. Vorbind despre medii de lucru, câți dintre noi nu am făcut compromisuri la locul de muncă? Toți, dar nu ne mediatizează nimeni.

Câți nu facem treaba cum vrea patronul, doar pentru că așa vrea el să o facem? Lumea vorbește uneori prea ușor de coloana vertebrală flască (moale – DEX.RO) a antrenorilor, uitând că și ei, ca fiecare dintre noi, au nevoie de bani ca să trăiască. La vârsta lor, probabil că au și persoane în întreținere, ceea ce face lucrurile puțin ma grele. De ce se umilesc? Răspunsul este simplu ca un truism oarecare descoperit de un copil în primii ani de viață. Pentru a avea un salariu care să îi asigure un trai decent.

Într-un mediu concurențial ca al lor și având în vedere și durata contractelor (contractul unui antrenor poate fi semnat pe un an, doi sau chiar mai mulți, dar dacă rezultatele nu sunt cele așteptate, el poate fi reziliat oricând – n. red.), ce ar mai fi de explicat? Mie, daca mi-ar cădea din cer o licență PRO, aș da fuguța să o închiriez, chiar cu prețul de a fi om de paie la club. Pe de altă parte, patronii își doresc o jucărie, ca fiecare dintre noi. Una foarte scumpă, care îți dă un sentiment excitant atunci când toată lumea se uită la ea.

Să spunem că este o mașinuță la care îi schimbi constant componentele. Uneori iese mai frumoasă, alteori mai urâtă, dar tot stârnește fascinație. Și doar tu ai bani să cumperi piesele și să angajezi uneori pe cineva să le asambleze așa cum ți se năzare. În acest cerc vicios se învârte fotbalul și cred că este imposibil să se schimbe ceva.

La noi a răsuflat toată povestea, începând cu Becali, continuând cu Mititelu și acum cu Rotaru, despre care se spune ca l-a dat afară pe “Geană” (despre Eugen Neagoe este vorba – n. red.) pentru că era neascultător. Ceilalți, la fel ca cei din străinătate, sunt mai discreți, urmând înțeleapta vorbă a francezilor: “Tout la verite n’est pas bon a dire”. Așa este, “nu tot adevarul e bun de spus”.

Foto: Laurențiu Reghecampf, antrenor care și-a încheiat recent al doilea mandat de la Universitatea Craiova, pentru a da curs unei oferte financiare mult mai bune din străinătate

Adrian Stamate