Pe 26 mai 2016, când ceasul indica ora 18:00, mă apropiam cu pași repezi de stadionul lui CFR Cluj. Aveam de scris un material despre ultima ei partidă de pe teren propriu din sezonul 2015-2016 al Ligii 1. Timpul nu era tocmai prietenos. De câteva minute bune se pornise o ploaie zdravănă care se încăpățâna să persiste peste orașul de la poalele Feleacului. Să fi fost oare un semn al deznodământului acelei întâlniri?
Cu aproape 11 ani în urmă am văzut la tv primul derby al sezonului 2009-2010 din Liga 1. Locul 4 din ediția trecută, CFR Cluj, respectiv a șasea clasată, Steaua (acum FCSB), se întâlneau pe stadionul Ghencea. Era 9 august 2009. Pe atunci aveam 15 ani și încă eram în vacanța de vară, ultima în calitate de elev de gimnaziu, pentru că urma să încep clasa a noua la liceu.
Mi-am amintit de o carte pe care am citit-o acum trei ani. A fost scrisă de George Mihalache, care a lucrat ani buni la Teatru Național ”Constantin Tănase”. Lucrarea se numea ”Antrenorul e de vină” și în ea am descoperit povești uimitoare din viața unor tehnicieni precum Helenio Herrera, Titi Teașcă sau Ștefan Covaci. Toți au trecut prin nenumărate încercări pe banca tehnică, iar scopul poveștilor culese de Mihalache era unul singur. Acela de a dovedi că insuccesele unei echipe pot fi influențate de mai mulți factori, nu doar de antrenor.
