Ultima finală de Champions League pentru Sir Alex Ferguson, antrenorul care împlinea pe atunci 25 de ani de la semnarea contractului cu Manchester United (doi ani mai târziu, scoțianul se va retrage din activitatea de tehnician).
Statistici
Valentin Iliev – sau 10 ani de la prima și singură dublă a unui jucător străin în Clasicul României
În urmă cu 10 ani, Steaua (încă neafectată juridic de scandalul cu palmaresul și armata) traversa un nou episod al derbiului României cu Dinamo București. Mai precis, o partidă așteptată de peste 47.000 de suporteri aflați pe Arena Națională din București (mai exact 47.698), cu un arbitru renumit la centru – portughezul Olegario Benquerenca.
SPECIAL | După 12 ani, o lună și două zile, naționala României revine pe stadionul Ghencea. Ce fotbaliști de la ultima reprezentație a tricolorilor pe fosta arenă, unde a răsărit alta nouă, mai sunt acum în activitate + Ultima victorie a selecționatei de seniori în locul cunoscut cândva drept „Templul fotbalului românesc”
Mâine, echipa națională de fotbal a României poate urca pe locul secund în grupa de calificare la Campionatul Mondial din 2022, găzduit de Qatar. Poziția vizată de tricolori, pentru că de prima nu se mai poate vorbi la modul realist (după înfrângererea la limită suferită la Hamburg, împotriva liderului Germania, scor 1-2), asigură prezența la baraj.
Astăzi toate drumurile duc la Roma. Debuturile lui Mourinho și Sarri în Derby della Capitale, câte victorii are Ștefan Radu și cine e cel mai bun marcator în activitate
Capitala Italiei, cunoscută și sub numele de Cetatea Eternă, locul unde au domnit împărații romani timp de mai multe secole, se pregătește de sărbătoare. Două dintre cele mai populare echipe de fotbal de pe Bătrânul Continent, Lazio și AS Roma, și-au dat întâlnire în episodul cu numărul 193 din Derby della Capitale.