Curg articolele dedicate aniversării lui Mircea Lucescu. 80 de ani a împlinit astăzi tehnicianul care a debutat în antrenorat la finalul anilor ’70.
Prea multe nu aș avea de adăugat, pentru că sunt gazetari care l-au cunoscut mai bine și care l-au văzut inclusiv în perioada când juca.
O MOTIVAȚIE EXEMPLARĂ
Ce pot eu să punctez este faptul că motivația lui „Il Luce” de a mai munci, la o vârstă când, de regulă, prioritățile se schimbă semnificativ, este exemplară. Căci, până la urmă, la 80 de ani (să ne gândim, pe această cale, la longevitatea din medicină, a unor doctori neurochirurgi de elită, cum sunt Alexandru Vlad Ciurea și Leon Dănăilă, primul trecut cu mult de vârsta lui Lucescu, în timp ce al doilea a depășit 90 de ani; îndemnul amândurora este să ne punem constant memoria la lucru pentru sănătatea de lungă durată a creierului) motivația nu o mai reprezintă banul. Nici măcar notorietatea.
Lucescu senior vrea doar să demonstreze că experiența și cunoștințele sale încă pot fi valorificate. Și nu oriunde, ci în România, țara unde a început povestea sa.
Indiferent că va reuși sau nu să se califice cu naționala la Cupa Mondială din 2026, efortul lui este de apreciat. Critici sunt destui. Și nu-i condamnăm. Însă, la cât de rare sunt prezențele la turnee finale (din opt în opt ani ajungem la Euro, iar la Mondiale așteptăm o nouă participare din 1998), la cât de rare sunt calificările echipelor românești în fazele avansate ale competițiilor europene și la cât de rare sunt transferurile (și mai ales performanțele) românilor la echipele puternice din străinătate, trebuie să ne dăm seama că renașterea fotbalului românesc a fost și va fi un proces de lungă durată. Poate când echipele noastre vor ajunge la stadiul în care vânzarea jucătorilor de valoare nu va mai fi o necesitate imediată, pentru asigurarea unui buget de salarii și alte cheltuieli, poate atunci vom mai face un pas înainte.
Să ne gândim în ce condiții a lucrat Lucescu peste hotare. Fie că a fost la Dinamo Kiev, Șahtior Donețk sau Galatasaray, actualul selecționer a avut tot ce îi trebuie pentru a scrie istorie: jucători de mare valoare, buget pentru transferuri consistent, baze de pregătire moderne, susținere din partea conducerii.
VICTORII CU ADVERSARI DIN LIGI DE TOP
A ieșit campion în Turcia, a ieșit campion de nenumărate ori în Ucraina (cel mai des cu Șahtior, dar mai târziu și cu marea rivală Dinamo Kiev), a ajuns în premieră cu Șahtior în sferturile Ligii Campionilor (eliminând-o pe AS Roma, o echipă din ligile de top ale Europei), cu același club a cucerit Cupa UEFA (trecând de o altă adversară din ligile superioare, și anume Werder Bremen, din Germania).
Dacă nu greșesc, Șahtior, în sezonul 2008/2009, a fost una dintre cele două formații (alături de Wisla Cracovia) care au reușit să o învingă în Liga Campionilor pe viitoarea câștigătoare a trofeului, FC Barcelona.
Victoria cu Italia, din 1983, rămâne și ea un moment grandios din lunga activitate managerială a lui Mircea Lucescu. Italia era atunci campioana lumii. Și România reușea prima victorie cu „Squadra Azzurra”. Și se califica, la finalul preliminariilor, în premieră la un European.
AMINTIRI PERSONALE CU „IL LUCE”
Nu puteam încheia fără a enumera câteva amintiri personale cu „Il Luce”. Prima este din 2017. La conferința de dinaintea amicalului dintre România și Turcia (pe care o pregătea la vremea respectivă), de la Cluj, nu garanta că va mai antrena în 2020. Dar au trecut 8 ani și încă se simte legat de sportul care i-a definit viața.
5 ani mai târziu, înaintea unui amical pe care CFR Cluj l-a desfășurat în fața lui Dinamo Kiev, pentru refugiații de război din Ucraina, l-am așteptat pe aeroport, cu microfoanele mai multor televiziuni în mână (colegii de la alte instituții fiind la alte evenimente programate în aceeași zi). Și Luce și-a rupt din timpul lui pentru a oferi câteva declarații.
În ziua următoare, seara, am avut bucuria de a obține un autograf de la el pentru un bun prieten. Fără a părea lipsit de modestie, aș vrea să punctez faptul că autograful care a ajuns la acel prieten mi-a adus mai multă bucurie decât dacă l-aș fi cerut pentru mine. Pentru că despre asta e viața. Despre a face și celorlalți un bine, oricât de mic ar fi, dar să-l facem.
Și m-a mai impresionat ceva în acea seară de aprilie 2022. La conferința de presă, un fotbalist de la Dinamo Kiev a început să plângă, întristat de războiul din țara sa. În durerea acelui fotbalist, dar și în ochii copiilor de refugiați pe care i-am văzut cu câteva ore înainte de meci, în cadrul unui reportaj, parcă s-a văzut durerea lumii întregi.
4 Comments
După părerea mea este pe locul doi în clasamentul celor mai buni antrenori romani după Pisti Kovacs și înaintea lui Jenei. Salut.
Da, având în vedere că Ienei și Covaci au cucerit Cupa Campionilor. Din punctul tău de vedere, cine ar putea ocupa locurile următoare după acești antrenori?
Te salut și eu!
După? Poate un Loti Boloni care a câștigat campionatul Portugaliei, iar cu Standard Liege campionatul Belgiei, Jeno Konrad careva câștigat Cupa Austriei, campionatul Austriei (înainte al doilea război mondial, Austria era foarte puternica), Elek Schwartz careva câștigat cu Benfica campionatul și cupa Portugaliei