Astăzi, fotbalul nostru l-a purtat pe ultimul drum pe Emeric Ienei, antrenorul care a condus-o pe Steaua spre cucerirea Cupei Campionilor Europeni în 1986 și cel care a pus umărul la revenirea României la un Campionat Mondial după 20 de ani, în 1990, an când tricolorii înregistrau și primul succes la un astfel de turneu tot după 20 de ani, 2-0 cu URSS, în urma dublei semnate de Marius Lăcătuș, jucător care transformase și unul dintre cele două penalty-uri din finala Stelei cu FC Barcelona.
Browsing Tag
emeric ienei
Reportaje
SPECIAL | Întâlnire cu Ienei, Duckadam, Balint și comentatorul finalei din 1986, Teoharie Coca Cosma + Povestea lui George Mihalache, scriitorul din Giulești
Acum doi ani, cam tot în această perioadă, am petrecut două zile în București. Urma să se înregistreze emisiunea ”Steaua 86, 30 ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni”, la Televiziunea Română. Pentru a fi în public, m-am înscris cu câteva săptămâni înainte. Până să plec în capitală, nici nu eram sigur că voi avea timpul necesar pentru a face această călătorie. Dar am prins două zile libere, exact cât aveam nevoie, și am pornit la drum.



