Astăzi, am primit un cadou cum nu se putea mai frumos. Am format numerele a trei legende ale fotbalului românesc, spre a le ura un Crăciun Binecuvântat și toate cele trei nume apelate de mine au răspuns.
Într-o lume tot mai lipsită de toleranță, una unde valorile autentice sunt tot mai greu de găsit, e o mare bucurie să știi că mai trăiesc personajele pe care le voi prezenta în rândurile următoare, cu toate că, nu mai au nevoie de nicio prezentare.
Primul care a răspuns prezent a fost Emerich Dembrovschi (80 de ani), singurul marcator al Echipei Naționale de la Mondialul de Fotbal din 1970 care mai trăiește. Și nu marca împotriva oricui în urmă cu peste cinci decenii, ci împotriva viitoarei câștigătoare a trofeului, Brazilia. Dembrovschi a înscris zeci de goluri, mai întâi pentru SC Bacău, apoi pentru Politehnica Timișoara, cu ultima dintre ele trecându-și în palmares Cupa României, în 1980.
În aceeași zi, am reușit să-l contactez pe Mircea Dridea (88 de ani), autor a aproape 150 de goluri pentru Petrolul Ploiești, cu care a cucerit trei titluri de campion al României, ultimul în 1966. De atunci, Petrolul nu a mai reușit să încheie campionatul în fruntea clasamentului. Tot în 1966, Dridea înscria în singura victorie a unei echipe românești cu Liverpool, 3-1 pentru Petrolul.
De pe această listă nu putea lipsi nici Ioan Onacă (89 de ani, FOTO SUS, din arhiva personală), ultimul supraviețuitor al Arieșului Turda din finala Cupei României câștigate cu Rapid, 2-1, din 1961.
Sunt trei personalități din alte timpuri, destul de diferite față de cele în care trăim noi în prezent, dar trei personalități care au performat în sport datorită muncii și seriozității arătate de-a lungul anilor. Trei oameni care nu s-au lăsat descurajați de provocările care pot apărea în drumul spre atingerea unor obiective. Trei oameni foarte modești, dar care pot reprezenta și astăzi un model pentru cei mai tineri, indiferent dacă au auzit sau nu de ei.
Doi dintre fotbaliștii despre care am scris mai sus au prins și momente nefericite, asta în copilărie. Mircea Dridea mi-a povestit, atât astăzi, cât și la Paște, tot în acest an, cum a fugit împreună cu mama și fratele său (Virgil Dridea, care a jucat și el la Petrolul) la Vălenii de Munte, în 1944, pentru a se refugia, Ploieștiul fiind pe atunci bombardat. Din primăvară până în toamnă a stat la Vălenii de Munte, adică vreo șase luni, cel ce avea să devină un atacant decisiv pentru marea echipă a Petrolului. Dridea a precizat faptul că ținta principală a aviației americane, la acele bombardamente, era rafinăria Ploieștiului, de care armata germană se folosea pentru alimentarea războiului pe care îl purta cu URSS și statele vestice ale Europei. Cu mai mulți ani în urmă, Ioan Onacă îmi povestea cum s-a refugiat cu familia la Ceanu Mare, o comună aflată la aproape 30 de kilometri de Turda, spre finalul celui De-al Doilea Război Mondial. Turda fusese bombardată atunci. Onacă își amintește cum a văzut prin oraș motociclete nemțești. Probabil că și aceste evenimente deloc plăcute (pe care sperăm ca generația noastră să nu le trăiască) i-au transformat în oameni mai puternici, mai ales mental, pe doi dintre jucătorii ce formează tripleta de aur a articolului publicat astăzi.
Aș încheia materialul de față cu un apel. Nu ezitați acum, în ceas de Sărbători, și chiar după Sărbători, să-i sunați pe oamenii care v-au influențat destinul. Eu cred că un simplu „Mulțumesc!” valorează mai mult decât cel mai scump cadou ce poate fi cumpărat cu bani. Vin cu un apel și către colegii din presă. Sunați-i pe oamenii care, altădată, v-au oferit niște interviuri memorabile, interviuri care v-au transformat cariera într-una de succes. Sunați-i doar pentru a le mulțumi, nu neapărat pentru un nou interviu. Eu cred că un adevărat jurnalist îi poate căuta pe cei ce l-au ajutat să realizeze materiale minunate și în mod dezinteresat. Pentru că asta contează cel mai mult. Câtă dreptate a avut, acum mulți ani, Ioan Ovidiu Sabău când spunea că „recunoștința este memoria sufletului, a inimii”.
2 Comments
Salut. Știu ca soția domnului Dembrovski se află intr-o situație grava
Te salut! Îmi pare rău să aud asta. Domnul Dridea, de exemplu, și-a pierdut soția în acest an și se simțea tristețea sa la începutul dialogului de azi. Cât despre Dembrovschi, nu părea nici el într-o dispoziție foarte bună (cred că și din cauza a ce mi-ai povestit și tu) și am considerat că nu e cazul să-l deranjez prea mult, ci doar să-i transmit o urare. Oameni ca ei (și nu numai ca ei) chiar au nevoie să simtă că nu sunt uitați. Mulțumesc pentru mesaj. O seară bună!