Statistici

PREMIUM PDSPORT | Primul derbi al Clujului din mileniul III sau perspective indecise din anii 2000

Oamenii formează comunități și natura lor îi face să creeze conflicte, dispute prin diveristate. Oricât ar vrea unii să fie uniformitate, ea va fi mereu plictisitoare și monotonă – iar din ea se va crea o altă divizare, ca la celule. Rutina este necesară pentru a crea un ritm predictibil, dar experiența vieții este legată de lucrurile spontane și memorabile. De aceea în fotbal, derbiurile locale dintre cele mai vechi, intense rivale creează această rumoare și viață într-un spațiu intim. Cam așa e cazul Clujului, care este un oraș istoric, universitar, cu multe experiențe epocale și dezvoltări contextuale.

România este un Babylon al fotbalului – poate crea talente și mișcări fotbalistice interesante chiar și pentru străin, dar memoria nu va depăși proximitatea temporară. Epoca actuală este una a vitezei și doar un meteorit narativ poate rămâne scris în arhive, pentru că mințile oamenilor tind să fie acaparate de ore infinite de nimicuri venite în cascadă. Revenind la lucruri serioase, Clujul a devenit orașul-vedetă al României în ultimii 20 de ani, probabil locomotiva integrării europene de care alte părți ale țării nu s-au bucurat, probabil din cauza corupției și a corupției (pentru că esența ei e repetiția).

Fotbalul clujean a cunoscut și el o dezvoltare imensă, dar în viteze diferite, pentru că și România a mers mai încet sau mai repede în diferite situații. Începutul mileniului III – adică anul 2001 – le-a găsit pe CFR Cluj și Universitatea Cluj oarecum plutind în deriva ligilor inferioare, studenții având șansa de a evoluat în anii 90 în prima ligă. Feroviarii au început anii 2000 în liga a treia și au reușit să promoveze un eșalon mai sus în 2002. Universitarii au retrogradat în 1999 din prima ligă și au ajuns în 2000 în liga a treia, dar le-a luat un an să ajungă în liga a doua și să penduleze câțiva ani buni acolo.

CFR Cluj – U Cluj – o istorie prăfuită de uitare

Rivalitatea lor este una veche, încă din anii 1920, când evoluau împreună în campionatul districtual, iar pentru suporterii români a contat mult momentul anilor ’40, când cfriștii au preferat să rămână sub ocupație horthistă, în timp ce universitarii s-au refugiat la Sibiu, îngropându-și tricourile originale alb-negre sub terenul de pe fostul Ion Moina. Dar asta în mileniul II. Trebuie amintit că feroviarii erau mai aproape atunci de centenar (fiind fondați în 1907), spre deosebire de studenți care aveau mai mult de așteptat (apărând în anul 1919):

Primul meci între cele două (din mileniul III –n. red.) s-a jucat pe 2 noiembrie 2002, în etapa a 10-a a ligii secunde, pe terenul celor de la CFR Cluj. Rezultatul nu a fost unul extraordinar, o remiză albă, cu o brigadă de arbitri formată din bucureșteanul Alexandru Deaconu la centru, timișorenii Ion Mureșan și Flavius Damaschin asistenți și Vasile Tătar (din Hunedoara) ca rezervă de arbitru. Ca majoritatea partidelor de sâmbătă dimineața, derbiul s-a jucat la ora 11:00, cu o audiență mare, de 10.000 de spectatori, cea mai mare din acel sezon de pe teren propriu pentru CFR Cluj, deopotrivă și pentru Universitatea Cluj la meciurile jucate de ei.

Clubul vișiniu, patronat de Arpad Paszkany și condus de Iuliu Mureșan, s-a bazat în sezonul 2002-2003 pe antrenorul Gheorghe Ciorceri pe întreaga perioadă a campionatului. De partea cealaltă, studenții erau conduși de Liviu Mendrea și au început cu Ilie Lazăr pe banca tehnică, un antrenor-jucător cu o poveste de viață desprinsă din filme și au continuat din etapa a cincea până la final cu Dan Anca, una din legendele clubului „U” – care a prins anii ’60, ’70, ’80 la Cluj ca jucător și apoi până în 2005 ca antrenor. El a murit chiar la 58 de ani, fără să fi antrenat sau jucat la altă echipă decât Universitatea.

CFR Cluj – „U” Cluj – primul duel în mileniul III

Ciorceri a început cu Emil Ștef în poartă, continuând cu Dorin Toma, Gabriel Băcneanu, Tudor Dobrău, Mircea Rus, în mijloc avându-i pe Sorin Oncică, Sergiu Ghioma, Ioan Cazan, Mihăiță Szekely și Lucian Pașca, terminând în atac cu Cosmin Tilincă și Petru Budeanu. Toate schimbările le-a făcut în repriza secundă, una imediat după pauză, pe Tilincă cu Giani Gorga, pe Dobrău cu Florin Dan și Oncică cu Adrian Dulcea.

Dan Anca a folosit următoarea echipă – Sabin Pâglișan în poartă, Octavian Abrudan, Dumitru Muscă, Zsolt Szilagyi, Horea Turbuțan în apărare, Sergiu Costea, Gabriel Giurgiu, Horațiu Păcurar și Ionuț Harmath în zona de mijloc, Octavian Căpușan și Marius Purcar în ofensivă. „U” Cluj a jucat în inferioritate numerică din minutul 44 după eliminarea lui Costea, iar în repriza secundă – Anca a făcut toate cele trei schimbări – Cristian Pop în locul lui Harmath în minutul 66, Tudor Hiriț în locul lui Căpușan în minutul 69 și Dan Radu în locul lui Păcuar, în minutul 81.

Impactul rezultatului a fost unul minor în contextul acelei perioade – locul 14 înainte și locul 14 după derbi – iar la finalul sezonului – „U” Cluj termina pe locul 9, iar CFR Cluj era pe 8 înainte și a rămas pe locul 8 după, terminând și ea destul de sus, pe locul 6 în campionatul ligii secunde. De atunci, CFR Cluj a mai așteptat un an până să promoveze și să înceapă aventura pe plan intern și european, iar Universitatea Cluj a funcționat ca o corabie suficient de dichisită, dar expusă la marile furtuni (fie financiare sau politice), scufudându-se și ridicându-se de multe ori.

Foto: Imagine de arhivă de la un meci direct, din 13 martie 2023, câștigat de CFR cu 4-0 pe propriul teren împotriva Universității Cluj / sursă: Robert Popa

Previous Post

No Comments

Leave a Reply