Fizicianul Richard Feynman spunea: “Pot să afirm fără ezitare că nimeni nu înțelege mecanica cuantică.” Adevărat, dar putem trăi cu asta, este ceva dubios, după cum ar spune cei din generația Z când nu înțeleg ceva, ceea ce se întâmplă mai tot timpul.
Cuantele ca cuantele, problema este că, de multe ori, nu înțelegem fotbalul, cu toate că îi alocăm atât de multe ore pe săptămână. Spre exemplu, nu înțeleg cum aceste sferturi de Champions League au putut fi atât de frumoase (manșa tur: Atletico – Borussia Dortmund 2-1, PSG – Barcelona 2-3, Real – Manchester City 3-3, Arsenal – Bayern 2-2 – n. red.). Fabuloase, colosale, cum ar spune amfitrionii histrionici de la televizor, repetând asta ca pe un refren estival.
De obicei, inventăm povești frumoase pe care apoi le confundăm cu realitatea, dar acum e taman invers. Ceva palpabil atât de interesant încât pare o plăsmuire a unei imaginații prea bogate. Cred că pentru mulți a fost un declic, o întoarcere la timpul inițial, o aducere aminte în care toți am vizualizat momentul în care am fost seduși de filonul mistic al fotbalului, momentul în care am văzut primul meci de fotbal și am conștientizat că ne-am găsit misiunea.
Fără să fim năpădiți de niciun torent de cunoaștere, doar cu noțiunea noastră naivă de adevăr, așteptăm extazul meciurilor următoare conform legii care acționează asupra stărilor prezente și care determină stările viitoare.
Cam atât, nu prea mă pricep la ditirambi cum se pricepea Vadim (Tudor – n. red.) când le recita texte rimate compuse de el însuși celebrilor conducători antedecembriști. Poate doar un exercițiu de imaginație. Mori și ajungi la Poartă. Trebuie să închei socotelile și să dai examenul final. Ce îi vei răspunde Sfântului Petru la întrebarea: ”De ce fotbalul?”. Eu i-aș răspunde lipsit de originalitate, cu o frază citita la nea Vanea (Ioan Chirilă – n. red.): ”Iubim fotbalul pentru că este copilăria din noi!”.
Adrian Stamate
1 Comment
Nu am urmărit aceste meciuri. Probabil ca au fost frumoase.