Era o vreme în anii 80 când perspectiva unei echipe câștigătoare de cupă europeană era aproape utopică, iar Steaua nu se afla la cea mai bună generație din istorie, încă, echipele în vogă de atunci fiind Universitatea Craiova, Dinamo București, Corvinul Hunedoara și Poli Timișoara. De aceea, nu a fost deloc întâmplător că în sezonul 1981-1982 clubul care a tras lozul câștigător pe plan intern avea să fie Dinamo, care reușea a patra dublă cupă-campionat din istorie și penultima înainte de 1989.
Prin natura situației, campioana era obligată să se prezinte doar la o singură cupă europeană, evident cea mai bine cotată, lăsând în seama finalistei de Cupă culoarul oferit de Cupa Cupelor. Până să ajungă în finala de pe 23 August, dinamoviștii au fost nevoiți să treacă de două echipe dobrogene (Medgidia și Constanța) și apoi din Transilvania (Corvinul și Bistrița) ca să aibă un oponent maramureșan la trofeu.
Maramureșenii eliminaseră în primele tururi două echipe de tradiție studențească – Sportul și Universitatea Cluj (ambele înființate în perioada primului război mondial), apoi două finaliste din trecut (Chimia Râmnicu-Vâlcea și FC Argeș Pitești), calificându-se în finală tocmai la loviturile de departare după un meci terminat la egalitate în prelungiri. Din fericire pentru cei din Baia-Mare, meciul o să rămână în memoria fotbalului local mai mult timp decât s-ar fi așteptat.
Omul responsabil de performanța unică și irepetabilă în zilele de azi de la Dinamo București în acea ediție, a fost nimeni altul decât Valentin Stănescu, omul care a dat numele stadionului din Giulești pentru o bună perioadă de timp și pentru care performanța dinamovistă a fost unică în cariera sa, fiind singura dată când a reușit să aducă ambele trofee puse joc în același an, plus că au rămas și ultimele, fiind la acea vreme aproape de vârsta pensionării, 59 de ani.
În fața unui public relativ rarefiat de 15.000 de oameni și cu un arbitru oltean din Turnu-Severin, pe nume Sever Drăgulici, dinamoviștii antrenați de domnul Stănescu a folosit o echipă dinamică formată din Dumitru Moraru – Ion Marin, Cornel Dinu (C), Adrian Bumbescu, Teofil Stredie – Gheorghe Mulțescu, Dudu Georgescu, Alexandru Custov – Pompiliu Iordache, Florea Văetuș, Costel Orac. Până la finalul meciului, ei nu au făcut nicio schimbare. Nu același lucru se poate spune de adversar.
De partea cealaltă, Paul Popescu, un continuator al erei începute de Viorel Mateianu în Maramureș a început în poartă cu Vasile Moldovan, Imre Szepi, Miron Borz, Ioan Tătăran și Alexandru Koller în defensivă, Cristian Ene, Radu Pamfil și căpitanul Marin Sabău la mijloc, iar în ofensivă îi avea pe Constantin Dragomirescu, Viorel Buzgău (singurul schimbat în minutul 65 cu Vasile Caciureac), și Adalbert Rosznai.
Prima repriză s-a desfășurat relativ previzibil cu un singur gol marcat de bucureșteni pe final, înainte de pauză, de Pompiliu Iordache în minutul 43. Nu același lucru se poate spune de cealaltă repriză, mult mai intensă cu patru goluri, primul venit de la maramureșni în minutul 48 de Constantin Dragomirescu, anulat apoi 10 minute de Dudu Georgescu, care a reușit să decidă soarta trofeului cu o dublă cinci minute mai târziu. Ultimul gol a venit de la Alexandru Koller în ultimele 10 minute de la punctul cu var, un nume care nu avea să dispară de pe buzele microbiștilor maramureșeni curând.
Traseul celor două avea să fie diferit, dinamoviștii ajungând până în turul trei al Cupei Campionilor Europeni, unde au fost eliminați de deținătoarea trofeului, englezii de la Aston Villa, dar numele spectaculos nu avea să vină la București, ci în provincie, pentru a doua oară în zece ani, Real Madrid. Spaniolii aveau să plece la fel ca și în primul caz (anii 70 – cu FC Argeș, înfrângere cu 1-2) fără victorie, dar și fără gol marcat. Remiza din primul tur al Cupei Cupelor avea să le dea speranțe celor din Baia-Mare în returul de pe Bernabeu, mai ales după golul marcat de același Koller în minutul 12.
Din păcate, doar 90 de minute în tur încheiate cu o remiză albă și un sfert de oră în care au condus în deplasare, plus încă un sfert perioadă în care au fost la egalitate, maramureșenii au trăit cu speranța că pot elimina trupa antrenată de nimeni altul decât Alfredo di Stefano cu jucători precum Santillana, Camacho, Metgod, Juan Jose, Juanito, unii dintre ei marcând în victoria cu 5-2 de la Madrid. Pentru cei din Baia-Mare avea să rămână cea mai puternică amintire din istoria fotbalului local.
Pentru a pune în context întreaga aventură a acestora din 1982, băi-mărenii veneau din postura de finalistă a Cupei care ratase promovarea în prima ligă a României, după ce terminaseră pe locul 2 în spatele lui FC Bihor Oradea, care avea să dea în anul următor cel mai bun golgheter al primei ligi – Petre Grosu cu 20 de goluri.
De altfel, în toamna dublei cu Real Madrid, maramureșenii jucau la matineu cu adversari din Cavnic, Zalău, Brad, Cugir, Sighet, promovând în 1983 în fața UTA-ei Arad. În schimb, spaniolii aveau să ajungă în finala turneului european, tocmai în fața lui Alex Ferguson aflat la prima astfel de apariție cu o echipă de fotbal pe care o antrena, Aberdeen FC, cu care a luat trofeul după ce a câștigat cu 2-1 în prelungiri la Goteborg.
No Comments