Pare greu de crezut la ora actuală că Luxemburg va ajunge în viitorul apropiat la un turneu final, fie că e vorba de unul european sau mondial. Dar există exemplul Islanda și cu siguranță vor mai apărea și altele într-o bună zi. Până atunci, vă invit la bord pentru a ne întoarce în timp. Până în 1963 mai precis.
În acel an se desfășurau calificările pentru ediția a doua a Campionatului European. România era eliminată încă din runda preliminară, după un 0-6 cu Spania (țara gazdă) pe Santiago Bernabeu. Trei săptămâni mai târziu, „tricolorii” au obținut o victorie de moral, scor 3-1, pe fostul 23 August (goluri Nicolae Tătaru, Cicerone Manolache și Gheorghe Constantin). Deci, selecționata țării noastre va mai aștepta încă două decenii pentru a participa în premieră la competiția supremă dedicată echipelor naționale de pe Bătrânul Continent.
A urmat runda 1, unde Luxemburg începea o nouă campanie de calificare. Până atunci nu reușise să ajungă la vreun turneu final. Nici în preliminariile respective nu aveau așteptări prea mari. Dar au vrut să se bucure de fotbal. Iar această bucurie se putea transforma în ceva mult mai măreț.
Pe 11 septembrie 1963, la Amsterdam, Luxemburg întâlnea reprezentativa de seniori a Olandei. Interesant este că batavii îl aveau antrenor încă din 1957 pe tehnicianul român Elek Schwartz, al cărui mandat se va încheia un an mai târziu. „Portocala Mecanică” nu reprezenta o forță a fotbalului european la vremea respectivă. Dovadă că nici nu s-a calificat la vreun turneu final în anii precedenți. Ultima prezență la un Mondial fusese înregistrată în 1938, unde s-a oprit în optimi. Tot în aceeași fază a fost eliminată și în 1934.
În ciuda acestei lungi perioade de secetă, Olanda părea favorită în confruntarea cu țara condusă de un duce. În runda preliminară o eliminase pe Elveția, după 3-1 la Amsterdam și 1-1 în Țara Cantoanelor.
Începutul a fost pe măsura așteptărilor. După doar cinci minute, olandezii deschideau scorul datorită lui Klaas Nuninga, atacant care va semna un an mai târziu cu Ajax Amsterdam și va deveni un jucător de bază al „lăncierilor”. Luxemburghezii nu au acceptat ideea de a se întoarce acasă cu mâinile goale și au forțat un egal. Lucru pe care îl și reușesc, în urma execuției semnate de Paul May în minutul 33.
Pe 30 octombrie, deci după aproape două luni de la manșa tur, cei peste 40.000 de spectatori care se aflau pe stadionul lui Feyenoord Rotterdam trăiau o mare dezamăgire. Favoriții lor erau conduși cu 0-1 după golul înscris de Camille Dimmer, jucător care avea la bază meseria de inginer. Piet Kruiver, atacant legitimat chiar la Feyenoord, le readucea zâmbetul pe buze fanilor obișnuiți cu momentele sale bune de la echipa de club. În 1965 va triumfa alături de Feyenoord atât în Eredivisie, cât și în Cupa Olandei. Seara de 30 octombrie 1963 va fi, însă, a fotbaliștilor din Luxemburg. Pentru că inginerul Dimmer va proiecta drumul spre succes al echipei sale. Cum altfel decât prin înscrierea golului de 2-1, în minutul 67. Putem spune că a fost dubla carierei pentru cel care va deveni mai târziu deputat în parlamentul statului luxemburghez.
Luxemburgul era, astfel, la două meciuri distanță de prima prezență la un Campionat European. În luna cadourilor dădea piept cu Danemarca. „Ar fi fost prea frumos”, ca să-l cităm pentru a infinita oară pe maestrul Ioan Chirilă, dacă visul națiunii care a pus umărul la fondarea Uniunii Europene devenea realitate. Dar a rămas doar un vis. Felul în care Luxemburg s-a luptat pentru calificare este, totuși, remarcabil.
La data de 4 decembrie 1963, Luxemburg îi ridica în picioare pe cei aproximativ 7.000 de suporteri aflați pe Stadionul Municipal din capitala cu același nume. Gazdele marcau încă din primul minut, prin Louis Pilot, fotbalist care cucerise campionatul Belgiei cu Standard Liege în acel an. Ole Madsen restabilea egalitatea în minutul 9, în timp ce Henri Klein o readucea pe Luxemburg în avantaj în minutul 23. Madsen, un Maccarone al danezilor putem spune, a egalat din nou și chiar a dus scorul la 3-2 pentru oaspeți. Scorul final va fi 3-3, după o nouă reușită a lui Klein.
În returul de la Copenhaga, desfășurat pe 10 decembrie, istoria s-a repetat. Luxemburg a făcut 1-0 prin Johny Leonard, fotbalist care va ajunge peste ani la Metz și K.A.A. Gent. Avantajul din minutul 10 va dura doar șase minute, pentru că Madsen a intrat din nou în scenă. Același Madsen o va aduce la conducere pe Danemarca în minutul 70. Era scor de calificare pentru gazde. Ady Schmit, mijlocaș exeperimentat al clubului francez Sochaux, va păstra speranțele vii pentru Luxemburg cu golul de 2-2 din minutul 84.
Pentru că regula golului marcat în deplasare nu exista, s-a jucat un al treilea meci la Amsterdam. Era 18 decembrie 1963 și ambele selecționate aveau șansa de a intra în istorie, prin calificarea în premieră la Euro. Șansa era de partea ambelor formații, după demonstrația de forță pe care au arătat-o în primele două confruntări. Partida de la Amsterdam i-a găsit, însă, pe danezi într-o formă mult mai bună. Luxemburghezii nu au mai reușit să marcheze. Nici măcar o dată. O va face Madsen, în minutul 43. Era al șaselea gol înscris cu luxemburghezii în acele preliminarii. Și al șaselea gol va fi norocos. Meciul s-a încheiat cu scorul de 1-0 și Danemarca mergea la Euro.
Pentru Luxemburg era capătul unui drum care nu îi va mai ieși în cale. Visul primei participări la un turneu final. Nu putem ști ce ar fi reușit în Spania, dar sigur altfel s-ar fi vorbit de micuța națională luxemburgheză dacă se califica.
Danemarca va debuta cu o înfrângere la Euro 1964, 0-3 împotriva campioanei din ediția inaugurală, URSS. La vremea respectivă, turneul final aduna doar patru participante. Și exista finala mică, fază eliminată în prezent din sistemul de desfășurare al Campionatului European. Danezii nu vor lua nici bronzul, în urma eșecului suferit cu Ungaria, scor 1-3. Finala mare va fi câștigată de Spania, după 2-1 cu URSS.
No Comments