Interviuri

Interviu cu fotograful lui Karpaty Lvov: ”Jucătorul meu favorit e Konoplyanka”. Despre Lucescu: ”Un tehnician bun, dar fără noroc în Occident”

Cu ceva zile în urmă, la Cluj s-a ținut un amical în scop caritabil între CFR și Karpaty Lvov. Nu am apucat să văd prea mult din prima repriză. Venind pe jos de la studio, pentru că orarul autobuzelor de pe internet nu corespundea cu cel real, am ratat unicul gol al întâlnirii.

Mă rog, nu aceste detalii sunt cele mai importante. Doi colegi aveau nevoie de apă și m-am oferit eu să cobor până în sala de conferințe. Și dau acolo peste un băiat. Am crezut că e vreun ziarist de pe la noi când l-am salutat. Dar imediat spune „I don’t speak romanian. I’m from Ukraine”. Apoi a urmat un dialog de vreo 10 minute în care am acoperit istoria fotbalului românesc și a celui ucrainean.

Am început să vorbesc de Shevchenko, unul dintre cei mai mari jucători din istoria acestei țări. Că tot l-am adus în discuție, am și acum în minte dubla cu Suedia de la Euro 2012. Dublă care a venit după reușita de 1-0 a lui Zlatan Ibrahimovic. Acel meci avea să fie singurul câștigat de Ucraina, țară gazdă alături de Polonia, la acel turneu final. Cert e că Shevchenko și-a făcut o retragere frumoasă. Revenind la discuția inițială, l-am întrebat pe ucrainean dacă și-l amintește pe Nicolae Dică. „He scored two goals for Steaua against Dinamo Kiev in a victory with 4-1”. De Shevcenko era normal să-și amintească, dar Dică (acum antrenor la FC Argeș) nu îi era cumoscut. Nici măcar de Hagi nu auzise. Totuși, a venit cu replica „my favorite player is Konoplyanka”. Și parcă mi s-au deschis niște imagini în fața ochilor.

Pe 29 mai 2010, când eram elev în clasa a noua, Konoplyanka marcase primul gol în naționala Ucrainei. Și ghici împotriva cui? A României. Și într-o partidă jucată chiar la Lvov, de unde e și prietenul nostru despre care am descoperit că e fotograful clubului Karpaty. Și că îl cheamă Roman. Ca să ne întoarcem în 2010, să spunem că acel amical a fost câștigat de Ucraina cu 3-2. Iar Konoplyanka mai degrabă a avut intenția de a centra în careu, golul venind după o greșeală a lui Lobonț. Ultimul, la care a contribuit marele Shevchenko, cred că i se datorează lui Tamaș. Care reușise în același duel o execuție superbă de la peste 30 de metri. 2010 nu a fost deloc un an bun pentru tricolori. S-au pierdut cinci meciuri, s-au scos trei egaluri și s-a câștigat doar un joc (3-0 cu Honduras, care între timp a participat la Mondialele din 2010 și 2014, noi încă așteptăm).

Pe Konoplyanka l-am văzut și la Cluj în 2013, evoluând pentru Dnepr împotriva Pandurilor în Europa League. Aveau câțiva jucători interesanți pe lângă acesta, pe Zozulya, portarul Boyko, Rotan, dar și pe Alexandru Vlad (adus chiar de la Pandurii). Dnepr a câștigat cu 1-0, gol Rotan. Peste doi ani, cu aceiași jucători, Dnepr a fost aproape de a câștiga Europa League. Au ajuns într-o finală cu Sevilla, au condus cu 1-0, dar au pierdut în final cu 3-2. În finală, Vlad a fost doar rezervă. Trebuie spus totuși că Sevilla l-a transferat apoi pe Konoplyanka. Și mijlocașul ucrainean și-a văzut visul cu ochii în 2016, când a ridicat trofeul Europa League cu andaluzii. În 2016, Sevilla câștiga pentru al treilea an la rând această întrecere. Tot în 2016, prin mai, Konoplyanka marca împotriva României într-un amical desfășurat în Italia. Ne-au bătut atunci cu 4-3, Konoplyanka marcând pentru 3-1. Noi am avut 1-0 datorită lui Torje, dar Zozulya, pe care îl văzusem la Cluj în tricoul lui Dnepr, egalase.

Dnepr s-a desființat recent din cauza problemelor financiare. E trist că un club cu o istorie atât de mare poate fi lăsat de izbeliște. Acum, Konoplyanka e la Șahtior, cu care a semnat recent. Și își așteaptă debutul în noua ediție a campionatului ucrainean. Ar fi fost pe mâna lui Il Luce dacă acesta nu pleca din Donețk în 2016.

„Un antrenor foarte bun, dar fără prea mult noroc în Occident”, mi-a spus Roman când i-am arătat poza cu Mircea Lucescu din 2017, după amicalul România-Turcia 2-0 de la Cluj. Lucescu era atunci antrenor în selecționata Semilunei. De la momente triumfătoare (Cupa Uefa în 2009) și mai puțin fericite (la Inter) pentru Lucescu, am trecut apoi la Chivu. Îl știa pe singurul român care a luat Champions League de când s-a renunțat la denumirea de Cupa Campionilor. Nici Răzvan Raț nu îi era străin. Când i-am spus de Mutu, parcă și fostul decar al naționalei României îi spunea ceva. În final, m-a întrebat ce părere am de Karpaty. Și pot spune că au evoluat foarte bine cu CFR, parcă nici n-ai fi zis că e doar un amical. Am observat că erau foarte buni la duelurile aeriene și cu o apărare greu de străpuns. Omrani marcase la un moment dat cu capul, dar golul i-a fost anulat pe motiv de offside. Apoi Adi Rus a făcut minuni la un șut al ucrainienilor.

Cu mai multe zile în urmă, Săpunaru s-a retras din națională. Unii au venit repede cu comentarii de genul „nu a câștigat nimic”. Așa e, titluri în Portugalia, participări în Champions League și un trofeu Europa League cu FC Porto e o nimica toată. Îmi vine în minte un CFR-Pandurii 1-2 din 1 decembrie 2015. Săpunaru era la gorjeni. Și înainte de start, el și colegii săi au exersat șuturi de la distanță. Și păreau foarte hotărâți. Și mai târziu, nu mai țin minte minutul, Săpunaru a șutat puternic de la distanță și mingea s-a oprit în plasă.

Foto: Twitter Yevhen Konoplyanka

Previous Post

No Comments

Leave a Reply