Povestea Chimiei Râmnicu Vâlcea, spusă de un suporter: ”Stadionul era plin când veneau Craiova, Dinamo și Steaua. Era o atmosferă de sărbătoare”. Nebunia de după câștigarea Cupei: ”S-a băut și s-a mâncat două zile” + Amintiri cu Hagi, Dobrin și Zoli Crișan

Marius Stroie (46 ani), un român stabilit în Anglia din 2002, a împărtășit site-ului Povești din Sport câteva amintiri despre Chimia Râmnicu Vâlcea, club de fotbal cu o istorie de aproape șase decenii și care în prezent nu mai există.

În cele ce urmează, vom afla cum era atmosfera de altădată de pe stadioane, episoade cu fotbaliști de legendă ai României (Gică Hagi, Nicolae Dobrin, Zoltan Crișan, Marcel Coraș, Gheorghe Ceaușilă și alții), dar și povești despre finala Cupei României din 1973. În acel an, Chimia a cucerit primul și singurul ei trofeu, după o finală cu cei de la Constructorul Galați (dispărută și ea de foarte mulți ani). În primul meci, desfășurat pe fostul 23 august din București (unde se află acum Arena Națională), scorul a fost 1-1. La rejucare, oltenii s-au impus cu 3-0.

La ce vârstă ați prins pasiunea pentru fotbal?

Am început să iubesc fotbalul pe la vârsta de 6-7 ani, mai ales datorită Campionatului Mondial din 1978. Se dădea la televizor în reluare, a doua zi, pentru că meciurile se jucau la ore tarzii. Țin minte că eram la bunici în vacanța de vară și după finală toți ne credeam Kempes (golgheterul turneului, cu 6 reușite, la care Argentina a luat primul trofeu mondial – n. red.).

Ați practicat vreun sport în tinerețe?

Am practicat fotbal la CSS Râmnicu Valcea, doar pentru un an de zile. Antrenor era un domn pe nume Ciulei. Am mai practicat și volei 2 ani. Antrenoare era Georgeta Popescu, care a jucat în divizia A la Rapid.

Cum era sportul când erați tânăr, ca fenomen social?

Sportul era foarte popular în randul oamenilor. Aveam performanțe în mai toate domeniile. Pe atunci se disputau campionate de fotbal între școli, cartiere, blocuri și, nu de puține ori, aceste meciuri erau urmărite de antrenori de fotbal ai cluburilor locale. De altfel, în școală aveam campionat de handbal și şah între clase.

Care e primul meci al Chimiei pe care l-ați văzut?

Să fiu sincer, nu mai țin minte care a fost primul meci al Chimiei pe care l-am văzut, dar era în divizia B, cred că prin sezonul 1976-1977.

Cum era atmosfera de pe stadion?

Stadionul era de obicei plin, mai ales când veneau Craiova, Dinamo, FC Argeș, Sportul și Steaua. Era o atmosferă frumoasă, de sărbătoare. Țin minte că stăteam la intrarea în stadion împreună cu alți copii și ne luau oamenii mai în vârstă pe biletul lor. Așa era atunci, puteai să iei un copil gratis pe bilet. Prețul era în jur de 10-15 lei. Mai mă duceam să văd și meciurile echipei Chimistul, actualul Oltchim, care era în Divizia C.

Ce jucători ai Chimiei v-au plăcut în mod special?

Cel mai mult mi-a placut de Gangu, Carabageac și Cincă, care era și căpitanul echipei. Ca o completare, cred că cel mai iubit fotbalist de la Valcea a fost Cornel Nicolaie. Și acum persoanele trecute de vârsta de 60 ani mai vorbesc despre el. Era de etnie romă. Era atacant și scotea foarte multe penalty-uri, a păcălit mulți arbitri. Dar era și un bun fotbalist. A jucat de prin 1974 până prin 1980.

Preda, un fotbalist care a jucat la Chimia, a avut un sfârșit tragic. Mi-ați povestit altădată că l-a înjunghiat un individ care avea în piață un atelier de ascuțit cuțite. Îi datora niște bani lui Preda, s-au certat, și l-a înjunghiat. Cum era preda ca fotbalist? Și ce s-a întâmplat cu făptașul?

Preda era un fundaș central masiv, foarte bun la loviturile de cap și (capabil – n. red.) să marcheze atacantul central al echipei adverse. Era stoper, cum se zicea pe atunci. Țin minte că era originar din Giurgiu. Când Chimia avea nevoie să marcheze un gol, în ultimele 10-15 minute era trecut pe poziția de atacant central. Nu mai știu ce s-a întâmplat cu făptașul.

Ce alți jucători din România (anii 80-90) v-au mai plăcut? Cum era atmosfera pe stadion când venea Hagi la Râmnicu Vâlcea, de exemplu?

Cel mai mult mi-au plăcut Balaci & company (toată echipa Craiovei), Goanță de la Rapid. Pe Dobrin l-am văzut jucând când era la Târgoviște, într-un meci la Vâlcea, încheiat 3-3. Țin minte că a dat 2 goluri. Pe Hagi l-am apucat când era la Sportul. Chiar zice în cartea lui de un fundas de la Vâlcea că il înjura. Acel fundaș era Cincă. Belodedici a fost un alt jucător care mi-a placut.

Mi-ați trimis la un moment dat niște caiete cu statistici. Ați vrut să deveniți ziarist. Cum va venit această idee și de ce ați renunțat la ea, ulterior?

Da, visam să devin ziarist sau comentator, dar au fost doar niște vise ale copilariei 🙂 Am ținut (scris) statisticile Diviziei A de prin 1977 până prin 1989.

Fiindcă ați prins și perioada comunistă, spuneți-mi cum ați perceput-o. Cât de mult credeți că era influențat sportul de regim?

Eu zic ca a avut și părțile ei bune. Educația era mai bună, respectul între oameni era mai mare. Copil fiind, a fost ok. Nu am simțit greutățile. Da, se implicau foarte mult în sport, mai ales primarul orașului. Vorbesc de cei locali.

Cum erau reflectate evenimentele sportive în presa de atunci, dar și în cea de după 1989?

Din păcate, în vremea aceea nu erau prea multe informații legate de sport. Exista ziarul Sportul, pentru care stăteam la coadă și de multe ori nu îl apucam, dar majoritatea chioșcurilor aveau o vitrină în care era expus ziarul Sportul ca să îl citești. Era o placere să citești despre etapele din campionat. Fotbalul internațional era pe ultima pagină, câteva rânduri. Mai exista revista Sport, care apărea lunar. Țin minte că în fiecare lună era prezentat sportul dintr-un județ anume. Foarte bun era și ziarul Săptămâna, care scria mult despre zvonurile de transferuri și povestea mult despre viața fotbaliștilor. Era singurul ziar din Romania care scria despre topurile de muzică din Occident, asta ca o paranteză. După 89, din păcate, majoritatea ziarelor au dat-o spre can-can.

Când Chimia a câștigat Cupa României, aveați în jur de 2 ani. Ce v-au povestit cei care au prins perioada respectivă despre acel eveniment?

Se pare că am fost pe stadion în 1973, la finala Cupei României, din ce mi-a zis mama. A fost cea mai mare bucurie a orașului. S-a băut și s-a mâncat două zile. Fotbaliștii au făcut turul orașului cu Cupa României. Dar cea mai mare bucurie a fost că eliminasem Argeșul, care a fost dușmanul de moarte al echipei Chimia. Niciodată nu a fost ajutată Chimia de catre Argeș, cum se făcea atunci când Chimia se bătea la retrogradare. Craiova, Dinamo, Sportul mereu ajutau Chimia cand avea nevoie, dar Argeșul niciodată. Țin minte niște meciuri cu Craiova și Sportul câstigate cu 1-0, ambele din penalty. Cu Sportul a dat gol Basno, dupa un fault al lui Coraș în minutul 80. Cu Craiova a dat gol C. Gheorghe (este vorba de fotbalistul Gheorghe Ceaușilă, care era trecut C. Gheorghe pentru că numele de familie se asemăna cu cel al dictatorului Nicolae Ceaușescu – n. red.). Meciuri aranjate, tot stadionul știa.

Ce vi s-a povestit despre anii când Mitică Dragomir, fost șef al Ligii Profesioniste, era președintele clubului?

Despre Dragomir, dacă întrebi lumea, toți vor zice că a fost un hoţ. Dar a făcut și treabă.

Din punctul dumneavoastră de vedere, care a fost cea mai bună perioadă a Chimiei? Mă refer la anii când ați început să mergeți la meciurile lor.

Cea mai bună perioadă a fost 1980-1984, după părerea mea. Și a mai fost o perioadă , cred că în sezonul 1988-1989, cand era echipa în B și veniseră Augustin, Munteanu II. Antrenor la Vâlcea era Sandu Moldovan, fost jucator la Dinamo. Echipa ideală a fotbalului vâlcean pe perioada mea ar fi: Roșca (antrenor la Reșița ulterior) – Telespan, Cireașă (chiar daca a jucat doar un sezon, dar a prins lotul naționalei jucând la Vâlcea, ulterior a plecat la Steaua), Preda, Cincă – Basno, Ceaușilă, Carabageac – Verigeanu, Gangu, G. Stan (fostul antrenor de la Brasov). Pe la Vâlcea au mai trecut, în perioada mea, Beldeanu, V.Popa, Crișan, Boldici.

Zoli Crișan?

Da, țin minte că a dat un gol cu Dinamo. Alți mari fotbaliști au fost la Vâlcea, dar în anii 70, Tătaru și Frățilă. Tătaru a fost prezent la Campionatul Mondial din 1970.

În prezent, Vâlcea nu mai are nicio echipă în eșaloanele superioare. În 2004 s-a desființat clubul Chimia, a apărut CSM-ul, dar acum nici măcar acesta nu mai există.

Din păcate, nu există oameni de afaceri puternici care să investească la Vâlcea. Clubul (CSM – n. red.) era ajutat de primărie și încă 1-2 companii, dar grosul era de la Primărie. Și, într-o zi, Primăria a zis stop. Pentru că sunt prea mulți bani. Acum ei investesc în handbal feminin, chiar am fost la prezentarea echipei (SCM Râmnicu Vâlcea – n. red.) când am fost în țară. Au adus o grămadă de jucătoare străine. Despre desființarea echipei (Chimia – n. red.) în 2004 nu știu nimic.

Ce amintiri aveți din 1994, când România făcea cel mai bun Mondial din istorie?

Parcă a fost un vis frumos. A fost cea mai mare bucurie trăită în fotbal, după câștigarea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua. Am plâns de fericire la meciul cu Argentina (3-2, Hagi și Ilie Dumitrescu de două ori – n. red.) și de supărare la cel cu Suedia (2-2 în timpul regulamentar, 4-5 la penalty-uri – n. red.). Îmi aduc aminte că am jucat cu Suedia un amical chiar în America, cu o săptămână înainte de începerea Mondialului, scor 1-1, gol Hagi. La conferința de presă, Hagi a zis că el vede România în semifinale. Toată lumea a râs, dar aproape că a avut dreptate. Pele o vedea favorită pe Columbia, care zdrobise Argentina cu 5-0 (în preliminariile Mondialului – n. red.) și i-am pus cu botul pe labe datorită lui Hagi si Răducioiu (3-1 la Los Angeles – n. red.). După meciul cu Argentina, am ieșit pe străzi în Vâlcea. Ce nebunie, ce amintiri! Parcă a fost ieri. Despre naționala (de acum – n. red.) ce să zic? Ultimul meci văzut de mine a fost cel cu Albania (0-1, gol Armando Sadiku – n. red.) de la EURO 2016. Am zis că nu are rost să mă mai uit dacă am ajuns să ne bată Albania.

Ce ar trebui făcut pentru atragerea mai multor tineri către sport, către activități recreative? Tot mai mulți  petrec timpul în fața laptopului, a calculatorului și în baruri.

Cum să atragem tinerii? Dau exemplu Islanda (sfertfinalistă la Euro 2016 și prezentă la Mondialul din acest an. La ambele turnee s-a calificat în premieră – n. red.), dar noi nu avem putere economică să facem ce au făcut ei. Islanda avea mari probleme cu alcoolul la copiii sub 16 ani. Au introdus două ore de sport în școli. În fiecare zi. Obligatoriu. Plus că au trimis sute de antrenori să facă școlile de antrenori la UEFA. Plus zeci de terenuri acoperite, plus academii cu bani de la guvern si de la federație. Ar trebui să avem vreo 10 cluburi ca ale lui Hagi. Dar stăm prost din punct de vedere economic. Plus că ar trebui o legislație care să încurajeze persoanele care investesc în sport.

Cu ce vă ocupați în prezent? Mi-ați spus că locuiți în Anglia.

Din 2002 locuiesc în Anglia, mai precis în orașul Folkestone. În primii 4-5 ani am lucrat în domeniul construcțiilor, la metrouI londonez în special. Din 2008 lucrez cu tineri cu autism și dizabilități. Înainte de Anglia am fost 2 ani în Italia.

Ce meserii ați mai avut de-a lungul timpului?

În România am lucrat ca mecanic de pompe hidraulice și utilaj greu, din 1990 până în 2000.

Ce alte pasiuni mai aveți în afară de sport?

Alte hobby-uri?! Greu de zis, nu prea am timp de alte chestii când ai servici, familie, doi copii. Mai joc footbal manager, urmaresc diferite seriale. Dar un hobby nu prea am.

Care e cartea dumneavoastră preferată? Dar filmul?

Mai citesc, dar din ce în ce mai rar. Am citit, când am fost în Romania vreo 3-4 cărti de-ale lui Ioan Chirilă. Recitit de fapt. Ultima carte citită a fost despre Mike Tyson. Filme preferate ar fi Lista lui Schindler, Gladiatorul și cele românești cu B.D. cu T.Caragiu. Am urmărit și câteva seriale, Narcos, Breaking Bad.

CV Marius Stroie

Data nașterii: 15 septembrie 1971

Locul nașterii: Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea

Domiciliul actual: S-a stabilit în Anglia din 2002

Ocupație: Lucrează cu tinerii care au autism și dizabilități (2008 – prezent)

În trecut: Mecanic de pompe hidraulice și utilaj greu (1990-2000)